Daca totul decurge așa cum trebuie, misiunea Chang'e 4 va fi lansată spre sfârșitul acestui an.

Chang'e 4 nu va avea echipaj uman, însa va trimite pe Lună un lander și un rover, cu instrumente avansate de cercetare la bord.

Naveta se va opri în craterul Von Karman, aflat pe partea întunecată a Lunii, cea care nu este vizibilă de pe Pământ. Craterul se află în bazinul South Pole Aitken, considerat cea mai mare formațiune din sistemul nostru solar apărută în urma unui impact cosmic.

În cadrul acesti misiuni spațiale, cercetătorii chinezi speră să afle noi informații despre structura internă a Lunii și evoluția ei geotermală.

În craterul Von Karman, care are un diametru de 186 km, se află multe cratere secundare și bazalt vulcanic. Aceste materiale vor constitui principalele ținte de cercetare în cadrul misiunii Chang'e 4.

China a pregătit deja satelitul Queqiao, care va asigura comunicarea dintre centrul de control al misiunii și Chang'e 4. Satelitul a fost lansat în luna mai și acum se află pe o orbită stabilă, în jurul Punctului Lagrange 2, între Pamânt și Lună.

Roverul și landerul din cadrul misiunii Chang'e 4 vor avea la bord instrumente științifice similare misiunii anterioare, Chang'e 3, care a avut loc în 2013.

Instrumentele includ camere foto, inclusiv o cameră panoramică, un spectometru pentru imagini în infraroșu și un spectometru radio, de joasă frecvență.

De asemenea, vor exista două radare care vor putea cerceta sub nivelul solului și un detector de radiații. Un instrument nou, foarte important, este detectorul de atomi, care va studia interacțiunea dintre vântul solar și materialele de pe suprafața Lunii.

Potrivit agenției de stat Xinhua, noua misiune va include și experimente biologice extrem de importante. Naveta va duce pe Lună o mini-biosferă, constând în semințe de cartofi și plante. De asemenea, vor fi transportate și larve de viermi de mătase. 

Toate aceste elemente ale micului ecosistem se află într-un cilindru făcut dintr-un aliaj special de aluminiu, care nu cântarește mai mult de 3 kilograme. În cilindru se află apa, aer și o soluție nutritivă specială, dar și o cameră de filmat și un sistem de transmitere a datelor.

Astfel, oamenii de știință vor putea urmari permanent ce se întâmpla cu ecosistemul și vor vedea dacă semințele vor germina pe Lună.

Ambițiosul proiect este conceput cu participarea cercetătorilor de la 28 de universități din China, scrie Space.com.
Share articol: