Depozitul care pastreaza mostre din toate semintele lumii a fost inundat.

Poreclit Depozitul Apocalipsei, deoarece este menit sa protejeze mostrele de seminte in cazul unei catastrofe, depozitul Global Seed Vault este acum in pericol.

Cladirea a fost inaugurata in anul 2008, pe insula norvegiana Spitsbergen, fiind sapata adanc in permafrost. Aici se afla in prezent aproape un milion de pachete cu mostre de seminte trimise din intreaga lume.

Scopul cladirii este sa pastreze timp de mii de ani aceste seminte, pe care autoritatile din orice stat al lumii le pot trimite aici.

Astfel, in caz de catastrofa, oamenii vor putea recupera ulterior recoltele care le asigura hrana, avand la dispozitie seminte pe care sa le planteze.

Locul si modul in care a fost construit depozitul ar fi trebuit sa ii asigure protectie in cazul oricarei catastrofe. Din pacate, expertii care se ocupa de acest proiect nu au luat in calcul incalzirea climei si topirea permafrostului in care a fost sapata cladirea.

Astfel, in urma cu cateva luni, apa rezultata din topirea permafrostului a intrat in tunelul de la intrarea in cladire si apoi a inghetat. Din fericire, apa nu a patruns si in interiorul depozitului, astfel incat semintele nu au fost afectate.

Acum, cercetatorii sunt nevoiti sa supravegheze cladirea 24 de ore din 24, pentru a putea interveni la timp, daca incidentul se repeta.

In mod normal, depozitul ar fi trebuit sa functioneze fara personal uman, o echipa urmand sa vina acolo doar pentru a transporta seminte.

Zona arctica, unde se afla depozitul de seminte, se incalzeste intr-un ritm mult mai rapid decat restul planetei.

Cercetatorii au luat deja masuri pentru a preveni inundarea cladirii si vor sa afle daca exista riscul unui incident similar in viitorul apropiat.

Share articol: