Mai multe fosile microscopice descoperite in Australia intr-o roca datata acum 3,5 miliarde de ani sunt cele mai vechi fosile descoperite vreodata pe Terra.

Ele eprezinta de asemenea cea mai veche amprenta a unor microorganisme de pe planeta noastra, au confirmat oamenii de stiinta potrivit carora viata ar fi aparut probabil mult mai devreme decat se credea pana acum.

Lucrarea publicata in revista stiintifica Proceedings of the National Academy of Sciences sugereaza ca ar putea exista viata in alte parti ale Universului, cel putin sub forma microorganismelor.

Cercetatorii de la Universitatile din California si Wisconsin-Madison au identificat, datorita unei noi tehnologii numita spectrometrie de masa, semnaturi chimice ale unsprezece exemplare microbiene care apartin unui numar de cinci specii, dintre care unele sunt similare cu cele existente astazi.

Cu peste 3 miliarde de ani in urma, metanul urma sa formeze o parte semnificativa din atmosfera tanarului Pamant, bombardata frecvent de comete, unde oxigenul era rar sau absent.

Unele dintre aceste bacterii, acum disparute, apartineau grupului Archaea de microorganisme procariote unicelulare, fiinte vii fara nucleu. Altele erau asemanatoare speciilor microbiene de astazi.

Acest studiu sugereaza ca unele dintre microfosile ar fi putut sa traiasca intr-o perioada cand nu exista inca oxigen pe Pamant. Microorganismele descoperite aveau o latime de numai 0.01 milimetri.

Faptul ca mai multe tipuri de microbi traiau deja acum 3,5 miliarde de ani ''ne indica faptul ca viata pe Terra a aparut mult mai devreme, fara ca cineva sa stie exact cand, si confirma totodata ca nu este foarte dificil ca o forma de viata primitiva sa evolueze catre microorganisme mai avansate", a declarat William Schopf, profesor de paleobiologie la Universitatea din California, un alt coautor al acestei lucrari.

Studii publicate in septembrie in revista britanica ''Nature'' au scos la iveala descoperirea unor potentiale indicii ale vietii de acum 3,95 miliarde de ani, cele mai vechi pana in prezent, insa acestea urmeaza sa fie confirmate.

Microfosilele au fost identificate in granule de grafit - o forma de carbon - prezente in roci sedimentare vechi, descoperite in Australia de Vest.

Sursa: Agerpres