Piramida de la Meidum are aproximativ 4.600 de ani, susțin egiptologii, și face parte dintr-un vast complex arheologic.

La baza acestei piramide, arheologii au descoperit scheletul unei adolescente. Fata avea în jur de 13 ani când a murit și deocamdată nimeni nu știe cine era.

Însă există un papirus care a fost îngropat alături de ea și pe care egiptologii încearcă acum să-l descifreze.

Este evident că în trecut aici era un cimitir, însă există anumite detalii pe care specialiștii nu și le pot explica și care sporesc și mai mult misterul. Spre exemplu, alături de tânără au fost descoperite și două cranii de taur.

În religia vechilor egipteni, Apis era un zeu înfățișat sub chip de taur și simboliza puterea și fertilitatea. Egiptenii care erau îngropați alături de tauri erau persoane bogate, cu un statut social privilegiat.

Piramida de la Meidum, cel mai important monument din complex, a fost ridicată de faraonul Huni, dar terminată abia de către succesorul său, faraonul Sneferu.

Piramida nu are o formă obișnuită, fiind de fapt un experiment făcut de arhitecții acelei perioade, care căutau o soluție de-a transforma o piramidă în trepte într-o piramidă normală.

Din păcate, acest experiment nu a reușit, planurile de construcție au fost schimbate în timpul lucrărilor, iar rezultatul nu a fost cel dorit.

Însă a fost un prim pas spre piramida egipteană perfectă, pe care avea s-o construiască urmașul lui Sneferu, faraonul Khufu, pe platoul de la Ghiza.

Rămâne de văzut cine era misterioasa adolescentă care a fost îngropată la baza piramidei, o onoare la care puțini egipteni puteau spera.

Surse foto: Getty Images, Ministerul Egiptean al Antichităților


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTV Plus: