Potrivit celor de la SlashGear, experții NASA au identificat inele uriașe de praf în sistemul nostru solar, dispuse pe orbitele planetelor Mercur și Venus.

Praful descoperit de NASA reprezintă rămășițe din urmă cu 4,6 miliarde de ani, când sistemul nostru solar s-a format. Acestea, cred specialiștii americani, sunt rămășițele unor coliziuni puternice cu asteroizi.

Partea care i-a surprins cel mai mult pe cei de la NASA a fost norul de praf de pe orbita planetei Venus, și asta deoarece acea zonă nu este traversată de asteroizi.

Odată cu aceste noi date, oamenii de știință presupun că mai mulți asteroizi se ascund în realitate pe orbita planetei Venus.

”Nu în fiecare zi ajungi să descoperi ceva noi în interiorul sistemului nostru solar. Aceste lucruri se produc chiar în cartierul nostru”, a declarat Marc Kuchner, unul dintre autorii studiului despre descoperirile urmelor de praf din sistemul nostru solar.


Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTv Plus: