„Dealurile gravitationale” par sa sfideze legea gravitatiei. Sunt locuri stranii, unde masinile sau mingile par sa urce singure la deal, in loc sa coboare, asa cum ar fi normal.

Exista multe zone de acest fel, in Statele Unite, Marea Britanie, Australia, Brazilia sau Italia.

Imaginile filmate de soferi par incredibile. Multi au cautat posibile explicatii ale acestui fenomen. Unii au adus in discutie fenomene paranormale, altii au vorbit de magneti uriasi care ar fi ingropati sub pamant, sau chiar de prezenta extraterestrilor.

Realitatea nu este insa chiar asa de spectaculoasa. Totul este doar o iluzie optica foarte elaborata. De fapt, obiectele nu urca la deal, ci coboara, dar noi avem o impresie gresita, pentru ca partea de jos a dealului este de fapt cea de sus si invers.

Doar cu echipament GPS poate fi demonstrat ca este doar o iluzie optica, provocata de inclinarea pantei dealului sau de obstructionarea orizontului.

E un truc care ne pacaleste mintea si simturile, explica fizicianul Brock Weiss de la Universitatea de Stat Pennsylvania.

Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatile din Pavia si Padova, Italia, a demonstrat ca in lipsa observarii orizontului, copacii si semnele de circulatie de pe un deal ne pot pacali foarte usor.

Voluntarii care au luat parte la acest studiu nu au perceput corect orientarea pantei, confundand partea de sus cu partea de jos, scrie Science Alert.