Sonda OSIRIS-REx va colecta mostre de roci si praf, pe care le va aduce inapoi pe Pamant.

Aceasta misiune reprezinta cea de-a treia etapa a programului spatial al NASA de explorare a Sistemului Solar New Frontiers, din care mai fac parte misiunile New Horizons (New Frontiers I) si respectiv Juno (New Frontiers II).

"Obiectivul principal al OsiriX-REx este de a aduce cel putin 60 de grame si cel mult doua kilograme de materiale bogate in carbon, care vor fi prelevate de la suprafata asteroidului Bennu", a declarat Dante Lauretta, profesor de stiinta planetara la Universitatea din Arizona si responsabil stiintific al acestei misiuni fara precedent pentru NASA, cu un buget de 800 de milioane de dolari.

Aceasta va fi cea mai mare cantitate de material extraterestru adus de agentia spatiala americana de la programul Apollo (1969-1972), cand astronautii americani au raportat un total de 362 de kilograme de roci lunare.

"Speram ca aceste esantioane vor contine molecule organice datand din primele zile ale sistemului solar, acum 4,5 miliarde de ani, care ar putea furniza informatii si indicii valoroase cu privire la originile vietii", a spus el.


Sonda urmeaza sa ajunga la Bennu - aflat la o distanta fata de Pamant ce variaza intre 448.700 si 344 de milioane in kilometri - in decembrie 2018, dar manevrele de apropiere de asteroid vor incepe din august 2018.

Este vorba de o roca mare neagra cu diametrul de aproximativ 490 de metri si o masa de 77,6 milioane de tone, care se roteste in jurul Soarelui in 1,2 ani si se intersecteaza cu orbita Pamantului la fiecare sase ani, la o distanta apropiata de cea care ne separa de Luna.

Oamenii de stiinta au constatat ca Bennu trece din ce in ce mai aproape de planeta noastra, existand chiar un risc scazut (unul din 2.500) sa intre in coliziune cu Terra intre anii 2175 si 2196, potrivit calculelor de NASA.

Daca un astfel de eveniment s-ar produce, el ar fi echivalent cu detonarea a 3 miliarde de tone de explozibili, o explozie de 200 de ori mai puternica decat cea a bombei atomice de la Hiroshima.

In apropierea asteroidului, instrumentele de la bordul sondei vor cartografia acest corp ceresc in 3D, vor identifica mineralele si substantele chimice care se afla la suprafata acestuia si vor alege un loc de unde vor preleva esantioane. Pentru acest zbor de recunoastere, sonda se va apropia la 240 de metri de Bennu.

In luna iulie 2020, sonda va atinge asteroidul pentru doar trei pana la cinci secunde, cu ajutorul unui brat cu o lungime de trei metri, pentru a colecta roci si praf.

Materialele colectate vor fi stocate intr-o capsula, iar sonda va parasi vecinatatea asteroidului in martie 2021 pentru calatoria de intoarcere pe Terra care va dura doi ani si jumatate.

Cand Osiris-REx va fi aproape de Pamant, in septembrie 2023, capsula care contine probele de pe Bennu va fi ejectata din sonda spatiala si va ateriza lin, franata de parasute, in vestul Statelor Unite, langa Salt Lake City. Probele vor fi transportate la Centrul spatial Johnson din Houston (Texas), unde vor fi catalogate si analizate.

NASA avea in pregatire inca o misiune robotica catre un asteroid mare din apropierea relativa a Pamantului, cu obiectivul ambitios de a prelua un bolovan de mai multe tone de la suprafata sa, pe care apoi sa-l redirectioneze pe o orbita stabila in jurul Lunii, de unde ar fi putut fi studiat.

Odata ajuns pe aceasta orbita circumlunara, fragmentul de asteroid ce va avea in jur de 4 metri in diametru, ar putea fi explorat de astronauti care vor culege mostre pe care le vor aduce pe Pamant la orizontul anilor 2020.

Aceasta misiune, denumita Asteroid Redirect Mission (ARM), facea parte din planul NASA de a dezvolta si testa noile tehnologii si de a-i pregati pe astronauti pentru mult asteptata misiune spre Marte ce va avea loc in jurul anului 2030, insa din cauza unor probleme de finantare, NASA a anuntat inchiderea misiunii.

O serie de tehnologii importante ce erau dezvoltate pentru misiunea ARM, in special sistemul de propulsie ionica, continua sa reprezinte prioritati pentru NASA.

Sursa: Agerpres

Share articol: