Planeta noastră se va intersecta cu emisii uriașe de materie întunecată, care ar putea fi pentru prima dată detectată de cercetători.

Particulele de materie întunecată provin dintr-un roi de stele, numit S1. Acesta este de fapt o rămășiță a unei galaxii pitice, care a fost înghițită de galaxia noastră cu miliarde de ani în urmă.

Roiul S1 conține acum aproximativ 30.000 de stele și a fost identificat de satelitul Gaia de la ESA, într-un studiu coordonat de cercetătorii de la Universitatea din Zaragoza. În total, cercetătorii au identificat în galaxia noastră 30 de roiuri de stele similare cu S1.

În acest moment, S1 se deplasează cu o viteză de aproape 500 de kilometri pe secundă spre sistemul nostru solar, iar acest lucru va produce anumite efecte, spun cercetătorii.

Această aglomerare de stele aduce cu sine și o cantitate uriașă de materie întunecată - un tip diferit de materie, imposibil de observat în prezent, pentru că nu interacționeză cu materia obișnuită.

Particulele din această materie exotică vor ajunge astfel suficient de aproape de noi ca să poată fi detectate ulterior de aparate speciale, care vor fi mult mai avansate.

Cercetătorii sunt încântați de această perspectivă, mai ales că vor avea ocazia să detecteze pentru prima dată axioni, particule de materie întunecată de 500 de milioane de ori mai ușori ca un electron, a căror existență este atestată deocamdată numai teoretic.

Experții cred că sub acțiunea unui câmp magnetic puternic, axionii se pot transforma în fotoni, adică în particule de lumină, pe care le vom putea vedea.

Share articol: