Cele mai avansate două companii private de pe piaţa turismului spaţial afirmă că se află la doar câteva luni distanţă de primele zboruri în spaţiu cu clienţi la bord.

Virgin Galactic, companie înfiinţată de miliardarul britanic Richard Branson, şi Blue Origin, companie creată de miliardarul amercan Jeff Bezos, CEO-ul grupului Amazon, participă la această cursă spaţială şi încearcă să devină primele firme din lume care vor finaliza testele necesare. Cele două companii deţin tehnologii care sunt radical diferite.

Câteva minute în imponderabilitate

În cazul ambelor companii, pasagerii lor nu vor ajunge pe orbita Terrei: experienţa lor în starea de imponderabilitate va dura doar câteva minute, spre deosebire de acei câţiva turişti spaţiali care au plătit zeci de milioane de dolari pentru a călători la bordul unor capsule Soyuz şi, apoi, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) în anii 2000.

Graţie unui bilet mai puţin scump (213.000 de euro pentru Virgin Galactic şi între 170.000 - 260.000 de euro pentru Blue Origin), viitorii turişti vor fi propulsaţi la o altitudine de câteva zeci de kilometri, înainte de a reveni pe Terra. Prin comparaţie, ISS se află pe o orbită de 400 de kilometri.

Obiectivul acestor zboruri este acela de a se apropia sau chiar de a depăşi linia imaginară ce marchează frontiera cu spaţiul, linia Karman, situată la altitudinea de 100 de kilometri, sau linia preferată de armata americană, aflată la altitudinea de 50 de mile (80 de kilometri). La acea altitudine, cerul devine mai întunecat, iar curbura Terrei poate fi văzută cu claritate.

Virgin Galactic

În cazul Virgin Galactic, şase pasageri şi doi piloţi se vor instala la bordul SpaceShipTwo VSS Unity, un vehicul spaţial care seamănă cu un avion privat. VSS Unity va fi ataşat de un avion purtător, denumit WhiteKnightTwo. Odată eliberat la altitudinea de 15.000 de metri, VSS Unity îşi va porni motoarele şi se va îndrepta spre bolta cerească. Acolo, pasagerii vor pluti în imponderabilitate timp de câteva minute.

Coborârea va fi încetinită de un sistem de "ampenaj": aripioarele de pe coada vehiculului spaţial vor putea să pivoteze, iar VSS Unity va urma o traiectorie în arc de cerc, înainte de a reveni la o poziţie normală de coborâre. Apoi, aparatul de zbor se va plasa pe o pistă de aterizare a unui "spaţioport" construit de grupul Virgin într-un deşert din New Mexico.

Cu ocazia unui test ce a avut loc pe 29 mai în deşertul californian Mojave, vehiculul spaţial a atins o altitudine de 35 de kilometri.

În octombrie 2014, un vehicul orbital produs de grupul Virgin s-a dezmembrat în aer din cauza unei erori de pilotaj, iar unul dintre cei doi piloţi a murit. Testele au fost reluate cu un nou aparat. Virgin a încheiat un acord pentru a deschide un al doilea spaţioport în Italia, asimilat aeroportului Taranto-Grottaglie.

Richard Branson a declarat în luna mai pentru BBC Radio 4 că speră să fie el însuşi unul dintre primii pasageri ai noului vehicul orbital Virgin în lunile următoare. Aproximativ 650 de clienţi se află pe lista de aşteptare, au declarat pentru AFP reprezentanţii grupului Virgin.

Blue Origin

Blue Origin a dezvoltat un sistem care se aseamănă cu rachetele tradiţionale - New Shepard. Şase pasageri vor lua loc pe scaune într-o "capsulă" - o cabină fixată în vârful unei rachete verticale, ce are o înălţime de 18 metri. După lansare, care va propulsa capsula în apropiere de punctul Mach 3, aceasta se va desprinde de racheta purtătoare şi îşi va continua traiectoria ascendentă pe o distanţă de câţiva kilometri. În timpul unui test ce a avut loc pe 29 aprilie, capsula americană a ajuns la altitudinea de 107 kilometri.

În acest timp, racheta va coborî şi va executa o aterizare la punct fix, lentă şi controlată, pe verticală. După câteva minute petrecute în condiţii de imponderabilitate, în timpul cărora pasagerii vor putea să se ridice din scaune şi să privească spre exterior prin hublouri de mari dimensiuni, capsula va reveni şi ea pe Terra, iar coborârea ei va fi încetinită de trei paraşute uriaşe şi de motoare cu propulsie inversă. De la decolare şi până la aterizare, zborul celui mai recent test organizat de Blue Origin a durat 10 minute.

Până în prezent, au fost realizate doar zboruri ce aveau la bord manechine. Testele au avut loc în centrul spaţial deţinut în Texas de Blue Origin.

SpaceX şi Boeing dezvoltă la rândul lor capsule pentru a transporta la bordul ISS astronauţi de la NASA, probabil începând cu anul 2020, din cauza unor întârzieri tehnice. Investiţiile făcute au fost considerabile, iar cele două companii vor încerca cel mai probabil să le amortizeze prin intermediul unor zboruri destinate turiştilor spaţiali.

Pe termen lung, compania rusă care construieşte vehiculele Soyuz studiază posibilitatea de a trimite noi turişti la bordul ISS. Un start-up american, Orion Span, a anunţat în 2018 că doreşte să plaseze o staţie spaţială pe orbita Terrei peste câţiva ani, însă acest proiect este încă departe de a vedea lumina zilei.

Surse: Agerpres, Daily Mail

Share articol: