Cometa Wirtanen se va apropia foarte mult de Terra, duminică, oferind pasionaţilor de astronomie o ocazia rar întâlnită: abia peste 30 de ani vor mai putea vedea o cometă atât de aproape de Terra, au anunţat specialiştii de la Observatorul din Paris.

Cometa se va afla la o distanţă de 12 milioane de kilometri faţă de Terra şi va fi vizibilă în proximitatea Pleiadelor, un roi stelar aflat în constelaţia Taurului.

Cometele sunt compuse din gheaţă, materii organice şi roci provenind din foste stele şi nori interstelari. Atunci când ele se apropie de Soare, gheaţa se transformă în gaz. Amestecul de gaze şi praf ejectat în spaţiu formează coada cometelor.

Wirtanen va putea fi observată mai bine cu ajutorul unui telescop sau binoclu. Cometa a fost descoperită în 1948 de cercetătorii de la Observatorul Lick din California. Ea a fost desemnată iniţial drept gazdă a sondei Rosetta şi a robotului ei Philae, însă lansarea sondei a fost amânată, iar oamenii de ştiinţă au trebuit să găsească o nouă ţintă, alegând în cele din urmă cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko, supranumită "Ciuri".

În acest weekend vom putea vedea și un alt spectacol astronomic: ploaia de stele căzătoare numită Geminide, va fi vizibilă de asemenea în acest weekend.

Ploaia de stele va atinge apogeul săptămâna aceasta, în zilele de joi şi vineri, dar vor putea fi vizibile şi în zilele următoare. 

Geminidele au loc atunci când Pământul trece printr-o zonă în care se află cantităţi mari de praf lăsate nu de o cometă, ci de asteroidul Phaethon descoperit în 1983.

Phaethon, care măsoară 5,10 kilometri, se apropie de Soare la fiecare 1,4 ani, iar la contactul cu atmosfera solară, particulele de praf aprind gazul atmosferic, lăsând o dâră luminoasă pe cer: steaua căzătoare.

Majoritatea stelelor căzătoare din perioada 4-17 decembrie provin din constelaţia Gemini (Gemenii), acesta fiind motivul pentru care se numesc "Geminide". Meteorii Geminide au ceva deosebit: sunt mai lenţi decât alţi meteori şi foarte luminoşi. Astfel vor apărea "bolizi"(meteori strălucitori) care se vor deplasa lent printre stele.

Deşi ploaia de meteori a început în ziua de 4 decembrie, fenomenul astronomic va atinge apogeul joi (13 decembrie) şi vineri (14 decembrie), moment în care se vor putea vedea "unul sau doi meteori pe minut".

Stelele căzătoare pot fi observate fără instrument astronomic. Pentru a ne putea bucura de acest spectacol este suficient să privim cerul după miezul nopţii în direcţia opusă Lunii.

Geminidele sunt foarte lente aşa că putem admira dârele luminoase timp de o secundă sau mai mult. O particulă de praf din acest curent intră în atmosferă cu o viteză de 35 km/s. Leonidele (vizibile în noiembrie) au o viteză de 71 km/s, în timp ce Perseidele (vizibile în august) au o viteză de 59 km/s.

Sursa: Agerpres