Noua misiune a sondei New Horizons va incepe pe 1 ianuarie 2019.

Sonda spatiala New Horizons a incheiat cu succes o etapa programata de "hibernare" care a durat 165 de zile si se pregateste pentru cea mai indepartata intalnire cosmica din istoria explorarii spatiale umane cu ajutorul unor dispozitive robotizate.

In 2019, chiar in prima zi a noului an, sonda americana va survola un obiect ceresc din Centura Kuiper (Kuiper Belt Object - KBO), denumit Ultima Thule, au anuntat reprezentantii NASA.

Plutind in interiorul Centurii Kuiper, aflata la o distanta de aproape 6,1 miliarde de kilometri fata de Terra, sonda New Horizons a intrat in hibernare - pentru a economisi energie - pe 21 decembrie 2017.

Centura Kuiper este o regiune neexplorata de la extremitatea Sistemului Solar in care se afla planeta pitica Pluto si, probabil, alte cateva mii de planete pitice asemanatoare, ce au structuri telurice si sunt acoperite de gheata.

Din acel punct, aflat la o distanta de 40 de ori mai mare decat distanta Soare-Terra, un semnal radio transmis marti de sonda New Horizons cu viteza luminii a ajuns pe Pamant dupa o calatorie prin Sistemul Solar ce a avut o durata de 5 ore si 40 de minute.

Semnalele radio au confirmat ca New Horizons a executat comenzile computerului sau de bord pentru a iesi din hibernare si pentru a indeplini operatiunile programate in aceasta misiune de specialistii de la Johns Hopkins Applied Physics Laboratory din Laurel.

Perioada de 165 de zile de hibernare, care s-a incheiat in aceasta saptamana, a fost a doua perioada de "odihna" programata in misiunea sondei americane, inainte de intalnirea sa cu Ultima Thule, au precizat specialistii de la NASA.

Pregatiri pentru o intalnire planetara

New Horizons, lansata in 2006, are o misiune marcata de mai multe premiere stiintifice: New Horizons este prima sonda care a explorat Pluto, prima care a explorat Centura Kuiper - un disc circumstelar din jurul Sistemului Solar - si este, de asemenea, cea mai rapida sonda spatiala lansata vreodata de oameni.

Potrivit inginerilor de la Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory, sonda se afla intr-o stare buna si functioneaza in mod normal, iar toate sistemele sale computerizate au redevenit operationale, asa cum era prevazut.

Folosind semnale difuzate de Deep Space Network, cercetatorii care participa la aceasta misiune vor colecta date de monitorizare a traseului sondei. Ei vor trimite, de asemenea, prima dintr-un set numeros de comenzi catre computerele aflate la bordul New Horizons, pentru ca sonda sa inceapa pregatirile pentru a survola Ultima Thule.

Localizat la 1,61 miliarde de kilometri dincolo de orbita planetei pitice Pluto, pe care sonda New Horizons a survolat-o in iulie 2015, acest obiect ceresc din Centura Kuiper (KBO) a fost descoperit in iunie 2014 cu ajutorul telescopului spatial Hubble.

Avand o durata de aproximativ doua luni, aceste pregatiri in vederea survolarii cuprind actualizari ale memoriei computerizate, centralizarea online a datelor stiintifice prelevate din Centura Kuiper si o verificare aprofundata a unei serii de subsisteme online si instrumente stiintifice.

In august, inginerii americani vor transmite sondei New Horizons comanda de a incepe sa realizeze fotografii de la distanta ale corpului ceresc Ultima Thule. Acele imagini ii vor ajuta pe cercetatori sa ajusteze cu un grad mai mare de precizie traiectoria sondei spatiale, pentru ca aceasta sa poata sa execute apoi o survolare a lui Ultima Thule.

Survolare istorica

New Horizons este prima sonda produsa de NASA care a survolat planeta pitica Pluto si cea de-a cincea sonda care se aventureaza in spatiul indepartat aflat dincolo de granitele Sistemului Solar. Din aceste motive, multe dintre activitatile sondei americane stabilesc recorduri de operatiuni realizate la mare distanta.

New Horizons a facut istorie in iulie 2015, cand a realizat o survolare de la mica distanta a planetei pitice Pluto si a lunilor sale, transmitand apoi date pe Terra care au transformat modul in care oamenii de stiinta percepeau aceste corpuri ceresti aflate la marginea Centurii Kuiper.

Incepand din 2017, misiunea extinsa a sondei New Horizons in interiorul Centurii Kuiper are misiunea de a completa operatiunile de cercetare si recunoastere a Sistemului Solar. Inginerii de la NASA au spus ca se asteapta ca sonda americana sa observe cel putin 24 de alte KBO, planete pitice si "Centauri" - fosti KBO, aflati pe orbite instabile, care se intersecteaza cu orbitele unor planete gigantice.

New Horizons va masura si proprietatile heliosferei in timp ce se apropie de Ultima Thule. Sonda se afla acum la o distanta de 262 de milioane de kilometri (mai putin de jumatatea distantei Terra-Soare) fata de Ultima Thule, de care se apropie cu 1.223.420 de kilometri in fiecare zi.

Vehiculul spatial va ramane activ pana la sfarsitul anului 2020, dupa ce va fi transmis pe Terra toate datele recoltate in timpul intalnirii sale cu Ultima Thule si isi va fi incheiat celelalte observatii stiintifice realizate in interiorul Centurii Kuiper.

Sursa: Agerpres

Share articol: