Un start-up din Munchen a testat sistemul de baterii aflat în etapa finală a dezvoltării cu care este dotată maşina sa, Sion.

Sion este un autovehicul solar ce permite încărcarea în timpul deplasării.

Cel mai probabil Germania nu va reuşi să îşi atingă ţinta propusă de a avea un milion de maşini electrice pe drumurile sale până în anul 2020, însă guvernul acestei ţări a anunţat în luna aprilie că este gata să ofere ajutor companiilor care realizează baterii pentru astfel de autovehicule.

Sono Motors, companie fondată în 2016, dezvoltă Sion, un autovehicul în totalitate electric dotat cu celule solare integrate în caroseria sa.

Maşina poate fi încărcată atât prin utilizarea energiei solare, cât şi prin intermediul prizelor de curent electric convenţionale.


Producţia va începe în a doua jumătate a anului 2019, iar compania are deja peste 6.500 de comenzi. Preţul de pornire al autovehiculelor care vor fi puse în vânzare începând de anul viitor va fi de 16.000 de euro, precizează Reuters.

Sion va avea 330 de celule solare ataşate pe plafon, capotă şi pe laterale, iar sistemul de baterii va oferi o autonomie de circa 250 de kilometri până la următoarea încărcare.

"Avem scaun cu încălzire, aer condiţionat, sistem de info-amuzament unde îmi pot conecta interactiv telefonul, ceea ce înseamnă că am într-adevăr un vehicul complet, foarte simplu, fără zorzoane", a declarat pentru Reuters Laurin Hahn, cofondator al companiei şi director executiv în cadrul start-up-ului.

Sursa: Agerpres

Foto: Sono Motors

Share articol: