Oamenii de stiinta de la Universitatea din Kent au descoperit o adevarata “fabrica a vietii” in spatiu. Informatiile lor pot explica inclusiv cum a aparut viata pe Pamant.

O echipa de savanti de la Universitatea din Kent, in colaborare cu oameni de stiinta de la Imperial College of London si Lawrence Livermore National Laboratory au observat un proces interesant, despre care nu stiau nimic pana acum.

Ei au constatat ca, atunci cand o cometa se prabuseste pe o planeta, in urma impactului sunt produsi aminoacizi, adica elementele esentiale aparitiei vietii. Acelasi lucru se intampla si in cazul impactului intre un meteorit si o suprafata de gheata.

In acest mod ar fi putut sa apara si viata pe Pamant, in urma cu aproximativ 4 miliarde de ani, cand planeta noastra era bombardata de comete si meteoriti, sugereaza studiul, care a fost publicat in revista Nature Geoscience

“Procesul demonstreaza un mecanism foarte simplu, ca putem porni de la o combinatie de  molecule simple, cum este apa, si putem ajunge la molecule complexe, precum aminoacizii. Asta e primul pas spre aparitia vietii. Urmatorul pas este transformarea aminoacizilor in proteine”, spune Mark Price, de la Universitatea din Kent.

 

La randul sau, Zita Martins, de la Imperial College of London, spune ca aceste “caramizi ale vietii” pot fi “asamblate” oricunde in spatiu, insa este nevoie de anumite conditii propice pentru ca viata sa se dezvolte.

Cercetatorii spun ca un mediu potrivit producerii de aminoacizi sunt lunile lui Saturn si Jupiter, Enceladus si Europa, care sunt acoperite de gheata si bombardate de meteoriti. Ei subliniaza importanta unor misiuni spatiale spre aceste corpuri ceresti.

Explicatia aparitiei acestor aminoacizi este relativ simpla: impactul unei comete cu o planeta produce o unda de soc care duce la formarea moleculelor, dar genereaza si caldura, care transforma aceste mocelule in aminoacizi.

Echipele de savanti au repodus in mod artificial impactului unei comete, cu ajutorul unor proiectile lansate cu foarte mare viteza – aproximativ 7,15 kilometri pe secunda – intr-o suprafata de gheata, similara cometelor. In urma impactului s-au format aminoacizi.

Share articol: