Seria iPad Pro va avea in curand doua noi modele. Unul dintre acestea va avea un ecran de 10,5 inch, in timp ce al doilea este un upgrade al versiunii dedicate designerilor, cu ecran de 12,9 inch si stylus.

Ambele modele vor folosi un nou procesor cu 6 nuclee, numit A10X si un chip grafic al carei unitati de procesare va avea 12 nuclee. Spatiul de stocare al noilor iPad-uri va ajunge la un maxim de 512 GB memorie interna.

Ecranul celor doua tablete ofera suport HDR si o rata de refresh de 120 Hz, despre care Apple spune ca este ideala pentru stylus, care capata astfel o sensibilitate mai mare, ajungand la o latenta de numai 20 de milisecunde.

Noile modele iPad Pro vor fi dotate cu o camera principala de 12 MP si una frontala de 7 MP. Ambele tablete ar trebui sa se ofere aceeasi autonomie ca si generatiile anterioare, de aproximativ 10 ore.

Versiunea cea mai ieftina a modelului de 10,5 inch va avea 64 GB memorie interna si va costa 650 de dolari. iPad Pro de 12,9 inch, in varianta de 64 GB spatiu intern va costa 800 de dolari.

Cea mai ieftina tableta din portofoliul Apple ramane iPad-ul (intitulat simplu, iPad) lansat in luna martie a acestui an. Aceasta are 9.7 inch si costa, in cea mai ieftina varianta, 330 de dolari.

Sursa: News.ro