Vezi comunicatul oficial.

ASUS anunta disponibilitatea pe piata romaneasca a laptopului convertibil ZenBook Flip UX360CA, primul model ZenBook care dispune de o balama dubla, ce permite rotirea ecranului la 360°. UX360CA marcheaza debutul dispozitivelor convertibile in celebra serie ZenBook, formata din ultraportabile premiate pentru design.

Ecranul de 13.3", cu rezolutii de pana la 3200x1800 pixeli (QHD+) beneficiaza de o balama rezistenta ce se poate roti la 360°, modelul UX360CA putand fi utilizat ca laptop traditional, ca tableta sau in orice alt mod. Cu un profil de numai 13.9 mm grosime, o greutate de 1.3kg si o autonomie de pana la 12 ore, UX360CA este alegerea perfecta pentru oamenii de afaceri, navetisti sau profesionisti, sau pentru orice utilizator care doreste un laptop polivalent adaptabil instant la orice situatie.

Libertate la 360°. 100% ZenBook

ASUS ZenBook Flip UX360CA incorporeaza ADN-ul designului Zenbook clasic, adaugand o latura distinctiva formei convertibile. Acesta dispune de o carcasa fabricata dintr-un singur corp de aluminiu solid, capacul purtand semnatura ZenBook cu finisaje concentrice inspirate de filosofia Zen. Designul suplu este completat de un profil cu grosimea de numai 13.9mm si greutatea de 1.3kg. Aspectul elegant este completat de doua nuante culoristice deosebite: auriu si gri mineral.

Culori realiste, vizibile din orice unghi

ASUS ZenBook Flip UX360CA beneficiaza de un ecran senzitiv cu diagonala de 13.3" si rezolutia QHD+ (3200 x 1800). Tehnologia IPS asigura unghiuri largi de vizualizare si o reproducere mai buna a culorilor comparativ cu alte solutii pentru panouri. Ecranul are o densitate de 279ppi (pixeli per inch), cu 40% mai mult decat multe alte laptopuri competitoare. Nivelul ridicat de detalii si claritatea incredibila, combinata cu luminozitatea de 350cd/mp recomanda UX360CA drept alegerea ideala pentru vizualizarea de filme la rezolutie inalta, fotografii digitale, grafica si documente la detalii fara precedent. O paleta larga de culori ce acopera 72% din spectrul NTSC si tehnologia exclusiva ASUS Splendid asigura o redare exceptionala a nuantelor, un lucru binevenit pentru filme si aplicatiile grafice.

Performantele video sunt imbunatatite cu tehnologia ASUS Tru2Life ce optimizeaza automat claritatea si contrastul fiecarui pixel din fiecare cadru, astfel incat filmele sa fie redate mai clar, cu mai multe detalii.

Conectivitate fara compromis

ASUS ZenBook Flip UX360CA este complet echipat pentru a face munca mai productiva si divertismentul mult mai placut. UX360CA este unul dintre primele laptopuri din piata ce dispune de cea de a sasea generatie de procesoare Intel Core M (Skylake), un element cheie in atingerea autonomiei de 12 ore, oferind mai multa libertate utilizatorilor. Designul fara ventilator, cu heat-pipe-uri ultra-subtiri, asigura operarea complet silentioasa. Familia ZenBook este renumita pentru utilizarea celor mai noi tehnologii si a componentelor de inalta calitate, iar UX360CA nu face exceptie.

Specificatiile includ memoriile RAM LPDDR3 de 8GB si SSD-urile de 512GB. Ultraportabilul integreaza doua porturi USB 3.0 Type-A si un port USB 3.1 Type-C reversibil pentru conectarea rapida a dispozitivelor existente si a celor viitoare. ZenBook Flip UX360CA este dotat, de asemenea, cu o matrice de microfoane ce reduc zgomotul de fond, care nu numai ca preiau sunetul mai clar, dar cresc si acuratetea interactiunilor vocale cu asistentul Windows Cortana, pentru care a fost certificat.

Navigarea sigura si intuitiva este asigurata de un touchpad de dimensiuni mari, ce suporta elementele de gestica ASUS Smart Gesture. Touchpadul are implementata o tehnologie ce recunoaste in mod automat atingerile cu palma si blocheaza introducerea accidentala a informatiilor.

Preturi, disponibilitate si specificatii ASUS ZenBook Flip UX360CA

ASUS ZenBook Flip UX360CA va fi disponibil in Romania in prima jumatate a lunii august.


Share articol: