Google si Apple suna din nou adunarea. Combatantii? Nexus 9 versus iPad Air 2. Sora mai mica de la Apple, iPad Mini 3, nu conteaza. Nu a adus nimic nou pe campul de bataie. Sa revenim, deci, la cei doi actori principali. Nexus 9 intra pe teritoriu aproape necunoscut pentru Google, in timp ce iPad Air 2 e doar o evolutie a unei tablete care s-a bucurat de un succes enorm. Care sunt diferentele si ce tableta va avea cel mai mare succes?

DESIGN

Noul iPad Air 2 pastreaza aceeasi linie de design. E insa cea mai subtire tableta de pe piata la ora actuala, cu o grosime de doar 6,1 mm. Are un ecran mai mare si cantareste 437 de grame. E cu 12g mai grea decat Nexus 9, dar diferenta e aproape insesizabila. De cealalta parte, Nexus 9, care e construit de HTC, are o carcasa din aluminiu, iar partea din spate ofera o aderenta superioara. Pana acum, design-ul Apple a depasit cam tot ce a insemnat device Android, iar Google s-a multumit sa ofere tablete la un pret rezonabil. Noua tableta desenata de HTC aduce un mare plus, nu indeajuns sa egaleze insa supletea iPad-ului

DISPLAY

Sa lamurim ceva de la inceput. Ochiul uman nu poate percepe diferente semnificative unei densitati de pixeli mai mari de 300 PPI. Nexus 9 ofera un display de 8,9 inci, IPS LCD QXGA, cu o rezolutie de 2048x1536 pixeli, protejat de Gorilla Glass 3. De cealalta parte, iPad Air 2 vine cu un display mai mare, de 9,7 inci, IPS, cu rezolutie identica. Ecranul mai mic al tabletei Google inseamna si o densitate mai mare, de 287 ppi, fata de 264. Diferenta se poate traduce intr-o claritate mai mare a display-ului de pe Nexus 9, ceea ce-l face mai indicat pentru folosirea in aer liber. Noul iPad isi pastreaza aspectul de 4:3, I timp ce Google trece de la 16:10 (pentru tableta Nexus 10) la 4:3. Castigator la aceasta categorie e Nexus 9, pentru densitatea mai mare.

PERFORMANTE

Ambele tablete folosesc o arhitectura pe 64 de biti. E o noutate doar pentru Nexus 9, primul device Android construit special pentru asta. Tableta Google foloseste un procesor Nvidia Tegra K1 dual-core Denver, la 2,3 GHz, cu un procesor grafic Kepler cu 192 de nuclee, 2 GB RAM si 32 GB spatiu intern de stocare.

Ipad Air 2 vine cu noul procesor A8x si un co-procesor separat M8. Promite sa ofere cu 40% ai multa performanta a procesorului, si o viteza a GPU-ului de 2,5 ori mai mare. Desi Apple nu a comunicat oficial, majoritatea specialistilor banuiesc ca noul Ipad Air 2 are 2 GB RAM, de doua ori mai mult decat generatia precedenta. Cele doua tablete folosesc cele mai noi sisteme de operare (Android 5.0 Lollipop, respectiv iOS 8.1), insa tocmai asta face aproape imposibil sa dam un castigator.

BATERIE

Tableta Nexus 9 promite o durata de folosire de 9,5 ore, datorita bateriei enorme, de 6.700 mAh. E o performanta dubla fata de ce ofera Nexus 7, de exemplu. Bineinteles, vorbim de cifrele oficiale, pentru ca nimeni nu a apucat sa testeze inca cele doua tablete in conditii reale.

De cealalta parte, iPad Air 2 se lauda cu 10 ore de utilizare. Apple afirma ca noul procesor e mai eficient in ceea ce priveste consumul de energie, asa ca poate rula aplicatii si jocuri solicitante, fara a afecta foarte mult durata de viata a bateriei. Cel putin in teorie, iPad-ul sta putin mai bine la capitolul acesta

CAMERA

Ambele tablete ofera camere cu un senzor de 8 MP, apertura f/2.4 si posibilitatea de a filma full HD 1080p. Daca Google nu a pus mare accent pe calitatile camerei foto pentru gama Nexus, in schimb Apple lauda noile performante ale iSight. Utilizatorii vor putea face filmari timelapse, slow-motion sau vor putea face fotografii in rafala. Si camera frontala a primit un upgrade la HD printr-un senzor de 1,2 MP, cu apertura f/2.2, care poate primi cu 81% mai multa lumina, ceea ce o face favorita la categoria foto.

SUNET

Pana la prima comparatie facuta intr-un studio de inregistrari putem spune ca Nexus are cele mai mari sanse sa invinga la acest capitol. Si asta datorita difuzoarelor BoomSound amplasate frontal. Chiar daca nici iPad-ul nu sta rau la acest capitol, amplasarea patentata de HTC e una din cele mai inspirate, mai ales in cazul tabletelor, unde sunetul conteaza atat pentru filmele, video-urile de pe Youtube pe care le vezi sau jocurile cu care-ti pierzi timpul.

ALTE CARACTERISTICI

Intram aici pe un teritoriu unde e greu sa definesti un castigator, din cauza sistemelor diferite de operare. Noul Android 5 Lollipop vine cu Material design si imbunatatiri pentru durata bateriei, precum Project Volta, un sistem imbunatatit de notificari si multitasking. Pentru partea de productivitate, Nexus 9 are ca accesoriu o tastatura magnetica, potrivita celor care vor sa editeze mai usor documente.

In tabara adversa, iPad Air 2 aduce seonzorul de amprenta Touch ID, care a fost integrat in Apple Pay. Noul iPad Air va veni si cu update-ul iOS 8.1, care ar trebui sa imbunatateasca experienta negativa a celui mai nou sistem de operare Apple, sa aduca inapoi Camera Roll, sa adauge o librarie foto pentru iCloud si sa rezolve numeroasele bug-uri de care se plang utilizatorii.

Pe langa tablete, batalia celor doi giganti se va da si pe frontul Apple Pay – Google Wallet. O tehnologie foloseste scanarea amprentei, cealalta utilizeaza tehnologia NFC. Daca Google Wallet nu a rupt gura targului, Apple are ocazia sa invete din greselile rivalilor, sa-si cizeleze experienta oferita utilizatorilor si sa ofere un produs

PRET

Am ajuns, in sfarsit, la unul din cele mai importante capitole, decisiv pentru multi dintre cei care cumpara o tableta. Nexus 9 de 16 GB costa 399$, in timp ce varianta de 32 GB costa 479 dolari. iPad-ul a fost intotdeauna pozitionat in segmentul premium. Noul Air 2 de 16 GB are un pret de 499$, cu 100 de dolari mai mult decat corespondentul sau. Varianta de 64 GB costa 599$, in timp ce iPad-ul de 128 GB are un pret de 699 dolari. Preturile sunt valabile pentru varianta cu Wi-Fi. Cei care vor si conexiune 4G trebuie sa mai scoata inca 130 de dolari din buzunar.