Dupa mai bine de 50 de ani in care au servit Marina Americana, delfinii au fost trasi pe linie moarta si vor fi inlocuiti de roboti, anunta BBC.

Sunt simpatici, sunt jucausi si milioane de oameni platesc bani anual sa-i vada jucandu-se si facand jonglerii. Sunt insa si oameni care platesc sute de milioane de dolari pentru a-i pune pe delfini la sarcini mult mai dificile decat acelea de a distra.

Considerati cele mai inteligente mamifere, delfinii au servit pentru mai bine de cinci decenii in Marina Americana pentru a descoperi minele din oceane, imposibil de depistat de catre fortele militare.

Descopera lumea celor mai tari inventii pe www.techschool.ro

SCHIMBAREA DE TEHNOLOGIE VINE INTR-UN MOMENT CRITIC

Pregatirea delfinilor si resursele pe care US Navy le-au depus in acest proces care a tinut jumatate de secol au fost atat de mari incat pentru Marina Americana a devenit mai ieftin sa construiasca de la zero roboti inteligenti pentru a face treaba delfinilor.

"Suntem intr-o perioada de tranzitie", a declarat pentru BBC capitanul Frank Linkous, seful diviziei de mine marine, dar aceasta tranzitie nu a picat tocmai la momentul potrivit.

La inceputul acestui an, Iran a amenintat ca va mina stramtoarea Hormuz, inchizand zona pentru traficul naval comercial. Amenintarea a deschis imediat poarta pentru noi discutii despre investitii in tehnologie, multi experti considerand ca aceasta zona a fost neglijata pentru o perioada mult prea mare de timp.

CAND TEHNOLOGIA POATE INLOCUI SIMTUL DOAR CU COSTURI URIASE

In ciuda dezvoltarii tehnologiei in toate ariile militare, in aceasta zona delfinii raman in continuare foarte apreciati, si asta datorita imposibilitatii de a le copia "simtul", care echivaleaza cu un sonar, ideal in decectarea minelor.

Numele corect pentru acest simt al delfinilor atat de apreciat de cea mai puternica armata a lumii se numeste "Ecolocatia", adica un sistem de reperaj al obstacolelor cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de anumite obstacole.

Confirmarea abilitatii delfinilor de a fi folositi chiar si in acest moment in caz de conflict a fost confirmata chiar anul acesta. Cand fostul amiral Tim Keating a fost intrebat cum ar riposta Marina Americana in fata deciziilor anuntate de Iran, acesta a declarat pentru Postul National de Radio: "E simplu, avem delfini".

CAND A REALIZAT MARINA AMERICANA CA DELFINII POT FI "SOLDATII" PERFECTI

Inca din anii '60, delfinii au devenit extrem de apreciati de catre US Navy, dupa ce expertii americani au inceput sa inteleaga secretele, simturile si abilitatile acestora. Din clipa in care au realizat ca delfinii abandonati pot fi folositi in misiuni in ape adanci, cercetatorii au inceput sa dezvolte un program secret de pregatire a acestora. Zvonurile momentului spuneau ca SUA pregateste chiar o armata de delfini ucigasi, lucru infirmat insa de realitate.

Proiectul delfinilor a fost insa declasificat de Guvernul SUA la inceputul anilor '90, acestia incercand in dese randuri sa demonstreze ca planul nu este de a face rau intr-un fel acestor mamifere. Delfinii trimisi in cautarea minelor marine au fost comparati apoi cu cainii genisti trimisi sa gaseasca bombe in Afganistan, numele acestora neavand nicio legatura cu un nume dat de un proprietar normal "animalului" sau de companie.

Unii dintre ei au fost denumiti Mk 4, Mod 0, adica delfini care cauta mine ce sunt amplasate chiar pe fundul marii si le declanseaza explozia, fara a se rani. Mk5, Mod 1 este insa un leu de mare folosit pentru a recupera minele in timpul exercitiilor marine.

KNIFEFISH, ROBOTUL CARE VA INLOCUI DELFINII

In luna aprilie a acestui an, proiectul tinut secret pentru 5 decenii a devenit oficial istorie, in clipa in care Marina Americana a anuntat startul unei noi tehnologii, denumite "Knifefish".

Avand forma unei torpile, robotul Knifefish va avea abilitatea de a inota timp de 16 ore si cauta mine. Va avea 7 metri lungime si va fi gata in 2017, scrie BBC.

Totusi, acest proiect nu este inca sigur de reusita. Americanii au incercat sa inlocuiasca si cainii in operatiunile militare, insa stiinta nu poate reproduce atat de usor "mirosul canin", unul dintre cele mai fine din lume. La teste, de fiecare data cainii au invins tehnologia, iar cazul acestor delfini ar putea da acelasi rezultat.

"Delfinii reprezinta un sistem fantastic, dar robotii vor putea sa faca aproximativ acelasi lucru, doar ca mai ieftin. Poate ca nu va fi 100%, dar va fi aproape.", a declarat capitanul Frank Linkous. Alaturi de acest proiect, marina americana va mai achizitiona si roboti SeaFox, inventati de germani si coordonati prin fibra optica.

Descopera lumea celor mai tari inventii pe www.techschool.ro

Sursa foto: US Navy.

Share articol: