Apple concureaza cu Google si Amazon prin lansarea unui gadget deosebit.

In cadrul conferintei WWDC 2017, Apple a prezentat boxa inteligenta: Apple HomePod. Dispozitivul devine astfel rivalul Google Home si Amazon Echo.

Boxa inteligenta poate fi pornita cu ajutorul asistentei virtuale Siri. Gadgetul are incorporate 6 microfoane, astfel incat iti va auzi vocea din orice parte a camerei. Este suficient sa rostesti "Hey Siri" si boxa va porni.

Cei de la Apple promit ca Siri functioneaza foarte bine si va pune exact muzica pe care o ceri. In plus, iti poate raspunde la intrebari legate de starea vremii si de aglomeratia din trafic, scrie Gizmodo.

Totodata, boxa poate functiona in conexiune cu alte dispozitive HomeKit. Astfel, ii poti cere lui Siri sa aprinda sau sa stinga lumina, ori sa incuie usa.

HomeKit poate fi controlat de acum de la distanta, prin intermediul aplicatiei Home, accesibila de pe orice dispozitiv cu iOS.

Spre deosebire de boxele inteligente produse de concurenta, HomePod ofera o calitate foarte buna a sunetului, sustin cei de la Apple. Are inclusiv sistem virtual surround sound. De asemenea, regleaza muzica in functie de dimensiunile camerei, pentru o sonorizare cat mai buna.

Siri are la dispozitie 40 de milioane de melodii din Apple Play, iar in timp va invata ce muzica iti place si ce nu. Astfel, va putea alege chiar si singura o selectie de melodii pentru tine.

Boxa inteligenta produsa de Apple va costa 350 de dolari si va fi disponibila din luna decembrie. Poate fi comandata in culorile alb sau gri. Cantareste 2,5 kg, are 172 mm inaltime si 142 mm latime.

Share articol: