Compania coreeana a prezentat un televizor de ultima generatie, care nu trebuie oprit niciodata, deoarece se poate transforma intr-o rama de tablou cand nu este folosit.

Gadgetul se numeste Frame si este un televizor foarte subtire, avand margini din lemn, ca sa semene cat mai bine cu rama unui tablou, scrie Daily Mail.

In loc sa devina negru, ca ecranul unui televizor obisnuit atunci cand este oprit, Frame poate fi trecut in Art Mode.

Reprezentantii Samsung spun ca acesta este primul televizor care imbina armonios noua tehnologie, arta si divertismentul.

Casele viitorului nu vor mai avea televizoare ca o cutie neagra, ci dispozitive de acest fel. Astfel, televizorul se va dovedi util chiar si atunci cand nu este folosit.

Utilizatorul poate alege dintre 100 de imagini diferite, stabilind astfel ce o sa apara pe ecran: un peisaj, animale, desene, cladiri etc.

De asemenea, utilizatorul are acces la Samsung Art Store, de unde poate cumpara pana la 300 de imagini cu picturi celebre. Pretul este de 19,99 dolari pe bucata sau 4,99 dolari pe luna, pentru accesul la intreaga colectie.

Frame este disponibil in doua variante - cu ecran de 65 inci la pretul de 2.799 dolari, sau cu ecran de 55 inci, la pretul de 1.999 dolari. Cumparatorii pot alege margini de lemn in culoare alba, bej sau roscat.