Jucariile fidget spinner devin tot mai populare in randul copiilor si adolescentilor.

In ultimele luni, tot mai multi copii si adolescenti folosesc aceasta jucarie, o care o invart pe degete. Este mica si ieftina, iar psihologii spun ca poate avea un efect pozitiv mai ales asupra copiilor care au probleme de concentrare sau care sunt foarte agitati.

Totusi, in Statele Unite, de exemplu, acest produs nu este considerat jucarie, ci un dispozitiv recomandat copiilor cu nevoie speciale, care sufera de autism, anxietate sau deficit de atentie, scrie RFI.

Parerile sunt insa impartite, pentru ca alti specialisti se tem ca folosirea obsesiva a acestei jucarii nu-i va ajuta pe copiii cu probleme, dimpotriva, le va distrage atentie de la orice altceva.

In plus, chiar si adultii au devenit interesati de aceasta jucarie si incep sa o foloseasca tot mai des, pentru a se relaxa.

Cea mai mare problema cu un fidget spinner nu tine insa de modul de utilizare, ci de compozitia unor dispozitive de acest fel.

Un studiu neoficial realizat in Statele Unite, in cadrul caruia a fost analizata compozitia a 11 spinnere, a demonstrat ca doua dintre acestea contineau foarte mult plumb - substanta care este toxica, foarte periculoasa pentru sanatate.
 

Share articol: