Noul gadget de la ASUS are procesor i7 si ecran Full HD dar, spre deosebire de tizul sau E.T. nu doreste sa dea telefoane.

Calculatorul trebuie sa stea pe birou, iar in sufragerie trebuie sa ai Smart TV. Noul ASUS All-in-One PC ET2701 vrea sa schimbe regulile si tinteste utilizatorii interesati de lifestyle si de divertismentul digital. Designul elegant si faptul ca nu are cabluri inestetice sunt doua dintre calitatile care il recomanda.

ASUS ET2701 are Windows 8, care poate fi folosit usor pe ecranul sau cu touch in 10 puncte. Inauntru se afla un procesor i7 de la Intel care il ajuta sa rezolve rapid orice sarcina, iar pe partea de sunet gasim tehnologia ASUS SonicMaster. Lista lui de specificatii continua cu grafica NVIDIA GeForce GT640M cu 2GB.

Noul All-in-One este are un ecran LED FullHD, cu diagonala de 27 inch, care reproduce fidel culorile si se bucura de un consum redus de energie. Calculatorul este subtire, in zona sa cea mai groasa masurand doar 7cm. El are Wi-Fi, camera web si microfon. 

ASUS All-in-One PC ET2701 are picior, insa poate fi fixat si pe perete.

Pretul noului calculator de la ASUS este in jur de 7000 de lei, insa gasiti in magazinele din Romania modele cu diagonala mai mica ce costa in jur de 3000 de lei. 

Specificatii pentru ASUS ET2701INTI-B095K

  • Ecran LED, 27", Full HD, 1920x1080, multitouch in 10 puncte
  • Procesor Intel Core i7-3770S
  • Grafica NVIDIA GT 640M (2GB)
  • Memorie RAM 8GB
  • Hard disk 2TB
  • Unitate Blu-Ray Disc Combo
  • TV Tuner Digital DVB-T
  • Camera web 2 MP
  • WiFi 802.11B/G/N
  • WiDi BT4
  • Tastatura si mouse wireless
  • Sistem de operare Windows 8

ASUS a adus la evenimentul de la Bucuresti si VIVO PC VM, un calculator mic si simpatic, cu procesor i5 si HDD sau SSD. Preturile in cazul acestuia incep de la 1000 de lei.

Share articol: