În acest moment, atunci când dai click pe o poză, aceasta se deschide full screen, cu un fundal negru, iar când glisezi în jos revii la pagina inițială.

Cu funcționalitatea Popular Photos, însă, vei putea vedea mai multe fotografii ale prietenilor tăi, dar și alte postări publice, poze care vor fi selectate pentru tine de algoritmii Facebook, pentru a-ți oferi o experiență similară cu cea de pe Instagram.

Reprezentanții Facebook au confirmat pentru TechCrunch că, într-adevăr, testarea a fost realizată, dar nu a oferit mai multe detalii referitoare la implementarea funcționalității pe scară largă, arată GSM Arena.