Conform standardelor actuale, este un dinozaur. Apollo Guidance Computer (AGC) cântărea peste 70 de kilograme, iar programele erau introduse manual, la propriu, în componentele hardware.

Cu toate acestea, a fost revoluționar pentru acele vremuri. În anii ’50, atunci când a fost conceput prototipul, nu existau prea multe companii de tehnologie la care NASA să poată apela pentru ajutor. De fapt, a fost chiar invers.

„Acest tip de programe au fost cele care au impulsionat dezvoltarea tehnologiei care a creat Silicon Valley”, a declarat pentru Mashable Phillip Hattis, membru în echipa tehnică a Draper Laboratory.

Pe vremea când era student, acesta a lucrat alături de cei de la MIT pentru a dezvolta AGC. Atunci, provocările erau imense: trebuiau să proiecteze un computer suficient de mic încât să intre într-o navetă spațială care putea transporta doar o masă predeterminată.

Computerul nu trebuia să fie doar ușor, ci să și consume cât mai puțină energie cu putință. În final, a ajuns să aibă nevoie de 70 de wați, adică aproape aceeași cantitate necesară unui bec. De asemenea, trebuia să fie și foarte bine construit, în așa fel încât să supraviețuiască rigorilor călătoriei spațiale.

Pentru toate astea a fost nevoie de mult timp și de o echipă foarte complexă, care a reușit să realizeze practic echivalentul a 2000 de ani de muncă inginerească de laborator. Acest lucru însemna că, odată ce prototipul a fost gata, unele dintre tehnologii erau deja demodate.

În misiunea Apollo 11 au fost implicate două astfel de computere: unul în Modulul de Comandă care găzduia astronauții în timpul celei mai mari părți a călătoriei lor, și unul în Modulul Lunar, cel care i-a dus pe Buzz Aldrin și Neil Armstrong pe suprafața satelitului Pământului.

Astronauții controlau computerele cu ajutorul DSKY (abreviere a cuvintelor „display” și „keyboard”), care semăna cu o tastatură numerică. Ei trebuiau să-și amintească ce număr corespunde verbelor și substantivelor din care era alcătuită fiecare comandă.

AGC putea realiza circa 40.000 de operațiuni pe secundă, potrivit American Scientist, adică mult mai puține decât cele 10 miliarde de care este capabil un laptop obișnuit.

„Puteau vedea localizarea stelelor. Pe baza suprafeței discului lunar și a celei a Pământului, dar și pe baza unghiului de poziționare a anumitor astre, aceștia își puteau da seama de poziția pe care o aveau”, a mai explicat Hattis.

Astăzi, laptopul tău și telefonul au o putere computațională mai mare decât Apollo Guidance Computer. Dar trebuie să recunoaștem că a fost o invenție revoluționară și că, fără el, programele spațiale mondiale nu ar fi evoluat așa cum au făcut-o până astăzi.

Sursa foto: Draper laboratory/Mashable