Cometa descoperită poartă acum numele lui – Borisov. Interesant este că ea provine din afara sistemului nostru solar, fiind astfel al doilea „vizitator interstelar” descoperit până acum, după Oumuamua, în anul 2017.

O echipă de astronomi polonezi a reușit să afle de unde provine cometa Borisov. Calculând traiectoria ei, experții și-au dat seama că vine dintr-un sistem solar binar, cu două stele pitice roșii, aflat la o distanță de aproximativ 13 ani-lumină. 

Acest sistem solar se numește Kruger 60 și cercetătorii nu au descoperit până acum planete în jurul celor două stele.

Astronomii sunt siguri că datele lor sunt corecte, dar studiul lor trebuie să fie verificat și confirmat și de către alți specialiști, pentru că s-ar putea strecura și unele calcule greșite.

Cometa Borisov nu este la fel de misterioasă precum Oumuamua, despre a cărei origine și natură nu am putut afla prea multe informații. Cu toate acestea, cometa este o descoperire interesantă, pentru că este al doilea obiect care ajunge la noi din alt sistem solar.