Asteptate de multa vreme, display-urile subtiri si flexibile ar putea fi gadgetul de referinta al anului 2013

Plastic Logic a venit cu conceptul de PaperTab cu cativa ani in urma, dar cand a fost vorba de producerea si vanzarea lui la scara larga, au aparut probleme. Acum, aceasta firma s-a aliat cu gigantul Intel si se lauda cu prototipurile gadgetului la Targul de Tehnologie CES  2013 de la Las Vegas, unde se afla si corespondetul PRO TV George Buhnici..

PaperTab este o tableta flexibila de 10,7 inch, cu touchscreen si procesor Intel i5, realizata la Universitatea Queen's. Interfata ei nu seamana cu nimic din ce ai vazut pana acum: utilizatorul are 10 sau mai multe ecrane interactive din care sa aleaga, cate unul pentru fiecare aplicatie.

Tablete acestea interactioneaza unele cu altele, astfel ca este foarte simplu sa transferi fisiere. De asemenea, iti va veni natural sa navighezi prin documente, deoarece tot ce trebuie sa faci este sa indoi putin tableta.

Iata cum functioneaza:

Deocamdata Intel si Plastic Logic n-au spus cand se va lansa tableta lor flexibila, prin urmare ne putem gandi ca vor trece cativa ani.

Unul dintre cei implicati in proiect, cercetatorul Roel Vertegaal, spune ca in 5-10 ani se asteapta ca toate calculatoarele sa arate ca PaperTab, scrie TabTimes.com.

Share articol: