Xbox Series X va fi prezentat în perioada următoare cu ajutorul producătorilor de jocuri.

Recent, Microsoft a lansat un teaser video cu ecranul de deschidere pentru viitorul Xbox, urmând ca acesta să fie continuat de un serial special realizat cu ajutorul producătorilor externi.

Practic, Microsoft vrea să le ofere gamerilor un mic gust al viitoarei console, oferind preview-uri pentru jocuri precum Assassin’s Creed Valhalla, ultimul titlu de la Ubisoft. 

De asemenea, gigantul american va prezenta în viitorul apropiat și imagini cu titlurile exclusive cu care Xbox va veni, Slashgear.com notând faptul că acest lucru s-ar putea produce în luna iulie a acestui an.