Valve a lansat prima demonstratie video a noului controller

Americanii de la Valve sunt pe ultima suta de metri pana la lansarea Steam Box si a noului gamepad, Steam Controller. Ca sa mai linisteasca criticile celor care nu inteleg cum poti sa joci Counter Strike sau Portal 2 fara mouse si tastatura, Valve a lansat prima demonstratie video.

Demo-ul nu raspunde multor intrebari, de genul; “Cum se simte”, sau “Cat de precise vor fi miscarile”. Insa vom putea afla in curand, deoarece compania va permite celor mai norocosi fani sa il incerce. Cei aproximativ 300 de beta testeri vor primi cate un prototip, fara touchscreen.

Deocamdata, controller-ul fara butoane arata bine si pare sa se descurce si in jocuri unde, in mod normal, un gamepad nu prea are ce cauta. Jeff Bellinghausen, de la Valve, l-a testat in jocuri precum Portal 2, Counter-Strike: Global Offensive, Civilization V si Papers Please. Un singur minus ar putea fi faptul ca degetul ramane repede fara spatiu, in cazul miscarilor lungi, iar miscarea trebuie repetata. In cazul unui gamepad clasic problema e inexistenta, dar la un shooter ar putea pune probleme.

Share articol: