Razer a prezentat la CES 2014 sistemul desktop modular care va face asamblarea unui PC o joaca de copil

Razer e deja un nume in domeniul perifericelor cu aspect futurist. Si stie mereu cum sa faca valuri in lumea tehnologiei. De data asta, compania se gandeste sa revigoreze cu totul viitorul si-asa sumbru al sistemelor desktop. Cu toate ca pana acum, Razer nu a mai construit niciodata un sistem desktop.

Americanii au prezentat la Las Vegas proiectul Christine, un concept atat de nebunesc incat chiar ar putea avea mare succes. Project Christine e un PC modular. E deocamdata doar in stadiu de concept, dar prezentarea de la CES 2014 a atras deja o multime de vizitatori interesati. Nu e insa prima idee de genul asta. Un concept similar a fost Fiona, devenit ulterior tableta Razer Edge.

CUM CREZI CA VOR ARATA VIITOARELE PC-URI? INTRA PE PAGINA YODA DE GOOGLE+ SI SPUNE-NE PAREREA TA!

Prototipul de la CES 2014 ilustreaza cum ar putea arava viitoare sisteme desktop, chiar si cele high-end, pentru gaming. Ideea de la care porneste Project Christine e simpla: asamblarea sau upgrade-ul unui desktop PC poate fi complicata pentru cei care nu au cunostintele necesare. Astfel, oricine isi poate construi singur un calculator, chiar daca habar nu are ce e ala un conector, la ce foloseste pasta termoizolanta, sau cum trebuie pus un jumper. Tot ce trebuie sa faca utilizatorul e sa introduca niste module la locul lor si gata!

Asadar, daca Project Christine va deveni realitate ti-ai putea asambla singur PC-ul, chiar daca nu te pricepi. Toate componentele sunt capsulate si nu ai cum sa gresesti, pentru ca modulele sunt plug and play si ar putea deschide calea unui viitor in care componentele ar putea fi schimbate foarte usor.

Fiecare modul ar putea contine  un HDD, procesor, RAM sau o placa video. Spre deosebire de altii, Razer  nu isi tine inventia la secret si spera ca si alti producatori vor incepe sa fabrice sisteme asemanatoare. O alta inovatie cu care vine Christine e racirea cu ulei mineral. Rezervorul de ulei e amplasat in partea inferioara, pentru o racire mai buna. Fiecare modul e prevazut cu un sistem dublu de valve, pentru ca toate componentele sa fie racite in conditii optime.

Project Christine e unul din cele mai frumoase si surprinzatoare concepte prezentate la CES 2014. Nu exista insa nicio data de lansare, iar cei de la Razer spun ca vor incepe productia doar daca reactia pietei va fi pozitiva. E insa un pas inainte pentru PC-urile care pot cunoaste o revenire sau, mai degraba, o redefinire, daca e sa aducem in discutie si noile Steam Box sau Mac Pro.

Share articol: