Tinerii sunt studenti la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca si au facut totul in 18 ore.

6 studenti de la Facultatea de Matematica - Informatica a UBB Cluj-Napoca au creat o aplicatie care permite introducerea codului PIN intr-un bancomat fara folosirea mainilor, doar cu ajutorul privirii, si prin care se poate evita frauda la ATM-uri, scrie Mediafax.

Membrii echipei de studenti in anul al treilea de la Facultatea de Matematica-Informatica si au participat la inceputul lunii la un concurs de tip hackathon, unde au reusit sa dezvolte aplicatia intr-un interval de 18 ore.

Anca Davidel, care face parte din echipa, a povestit corespondentului MEDIAFAX ca aplicatia este o premiera pentru Romania, dar si care sunt beneficiile acesteia pentru sistemele de securitate ale bancilor: 

"Prin aplicatia SecurEye ne adresam sistemelor de securitate, incepand cu ATM-urile bancilor, dar aceasta poate fi extinsa si la sisteme de securitate a unor locuinte. Aplicatia noastra preia coordonatele la care se uita o persoana pe un ecran de la un dispozitiv de urmarire a privirii si, in functie de imaginea pe care o vede aceasta, calculam pe ce numere vrea sa apese. O persoana care ajunge in fata unui bancomat pentru a scoate banii priveste ecranul pe care sunt cifrele, fixeaza cifrele codului PIN si primeşte acceptul in sistem, fara a mai folosi mâinile. Este o aplicatie prin care se evita frauda la ATM-uri, pentru ca un eventual hot nu vede codul PIN tastat"

Aceasta a mai spus ca i s-a intamplat sa ramana fara bani pe card după ce, cineva, i-a vazut codul PIN tastat la un bancomat.

Share articol: