Pregătirea unei petreceri acasă este o provocare pentru care este nevoie să te pregătești din timp și să iei o mulțime de lucruri în considerare. Deși poate părea simplu la prima vedere, mai ales dacă nu ai mai făcut acest lucru, pe măsură ce se apropie ziua evenimentului, îți dai seama că organizarea unei petreceri înseamnă tot felul de detalii la care trebuie să te gândești.

De la lista de invitați și până la felurile de mâncare pe care urmează să le servești, e nevoie să planifici totul din timp și cu mare atenție.

Fie că petrecerea va avea loc într-un apartament sau o casă cu o curte generoasă, dacă sunt invitați doar adulți sau și copii, dacă este o petrecere care are loc seara sau în timpul zilei, dacă sunt persoane cu alergii alimentare sau care urmează o anumită dietă – toate acestea sunt aspecte la care este recomandat să te gândești din timp, pentru a nu intra în panică pe ultima sută de metri, când poate nu mai ai cum să faci lucrurile perfecte pentru toți invitații.

Creează o listă cu toate lucrurile de care ai nevoie 

Cel mai bun sfat pe care îl poți primi când pregătești o petrecere acasă este să te organizezi din timp. Fă o listă cu toate lucrurile pe care le poți pregăti dinainte, pentru a nu te aglomera în ziua evenimentului. De exemplu, gândește-te la numărul de persoane care urmează să participe la petrecere și asigură-te că ai suficiente pahare, farfurii și seturi tacamuri pentru toată lumea. Dacă este o petrecere pentru copii, o idee bună ar fi să folosești pahare și farfurii colorate din carton, pentru că cei mici nu sunt foarte îndemânatici și ar putea să spargă vesela mai delicată. În plus, la final nu va mai trebui să petreci atât de mult timp spălând vasele!

Stabilește meniul și cumpără dinainte băuturile, ingredientele și alimentele care pot fi păstrate fără a se strica. Dacă organizezi o petrecere pentru un număr mare de invitați, poți chiar pregăti din timp anumite feluri de mâncare, pe care le poți păstra la congelator. De asemenea, este recomandat să pregătești mâncăruri care sunt preferate de toată lumea și să ai în vedere dacă printre invitați se află și persoane cu intoleranțe sau alergii la anumite alimente. Pregătește separat pentru acestea aperitive și feluri de mâncare pe care le pot consuma în siguranță.

Petrecerile tematice sunt amuzante pentru copii, chiar și pentru adulți. Dacă te gândești să organizezi un astfel de eveniment, cumpără din timp toate accesoriile și decorațiunile de care ai nevoie. Caută online și în magazine toate lucrurile de care ai nevoie și alege-le pe cele de calitate, pe care le poți refolosi pentru alte petreceri. Gândește-te la o temă distractivă și ușor de implementat, pentru care găsești decorațiunile rapid, fără a căuta prea mult și fără a cheltui sume exorbitante.

Dacă vrei să organizezi o petrecere în aer liber, fii cu ochii pe prognoza meteo! Ploile de vară sunt excelente pentru a mai răcori puțin atmosfera, însă îți pot da peste cap planurile. Păstrează varianta de a muta petrecerea la interior, ca soluție de rezervă, și asigură-te din timp că este totul aranjat și pus în ordine pentru cazuri de urgență.

Ultimele detalii 

Dacă te-ai ocupat din timp de cea mai mare parte a organizării, în ziua petrecerii trebuie să verifici că totul este în ordine și că nu ai scăpat din vedere detalii importante. Aranjează și decorează masa, asigură-te că invitații au tot ce le trebuie, pentru ca petrecerea să fie un succes. Dacă la eveniment sunt prezenți prieteni apropiați, atunci toată lumea se poate așeza la masă acolo unde dorește și nu trebuie să te îngrijorezi dacă lucrurile nu sunt chiar perfecte.

În cazul în care la petrecere sunt invitate și persoane pe care nu le cunoști prea bine sau dacă este un eveniment mai formal, cu invitați mai mulți, o idee bună ar fi să așezi pe masă cartonașe cu numele invitaților și să încerci să păstrezi omogenitatea grupului. În general, este recomandat să nu așezi la masă cuplurile unul lângă celălalt, ci pe partea opusă a mesei, și să încerci ca persoanele care au aceleași interese și pasiuni să stea împreună sau cât mai aproape.

Pentru petrecerile de vară care au loc în aer liber, asigură-te că ai suficientă gheață în congelator pentru băuturi, că păstrezi toate preparatele în frigider până la momentul servirii și că băuturile au stat suficient timp la rece. O altă idee bună este să decorezi aperitivele și felurile de mâncare chiar înainte de a le aduce la masă, pentru ca totul să fie cât mai proaspăt!

Și nu uita de atmosferă! Pentru că nicio petrecere nu ar fi completă fără muzică, fă din timp o selecție care să acopere cât mai multe genuri. Alege muzică pentru toate gusturile și păstrează un nivel plăcut al sonorizării, care să nu deranjeze invitații.

Înainte ca invitații să sosească, verifică totul cu atenție, de la decorațiuni până la preparate, și asigură-te că totul este în ordine și că nu lipsește nimic, iar petrecerea poate să înceapă!

Chiar dacă organizarea unei petreceri la tine acasă pare o provocare la început, dacă te pregătești din timp și îți creezi o listă cu toate lucrurile pe care trebuie să le ai în vedere, atunci va fi cu siguranță un succes. Nu lăsa totul pe ultima sută de metri și organizează-te așa încât să îți rămână suficient timp pentru a te bucura cu adevărat de eveniment.

Sursă foto: Pixabay 

Share articol: