Sony a prezentat, marti, SmartWatch 2, un ceas inteligent cu NFC, care se conecteaza la telefoanele cu Android. Gadgetul, rezistent la apa si la praf, are un ecran touch de 1,6 inch la rezolutia 220x176 pixeli. La acelasi eveniment s-a lansat si Sony Xperia Z Ultra, un telefon cu ecran de 6,4 inch si procesor extrem de performant.

Fata de versiunea precedenta, noul SmartWatch de la Sony are un ecran imbunatatit, o baterie mai buna si o interfata mai usor de utilizat. Exista diferite aplicatii recomandata si preinstalate pe care utilizatorii le pot folosi.

SmartWatch 2 se incarca printr-un cablu micro USB standard, si nu proprietar Sony.

Tehnologia NFC ii permite noului ceas de la Sony sa se conecteze printr-o simpla atingere de un telefon cu Android. Deocamdata nu exista compatibilitate pentru gadgeturi cu sistemul de operare iOS.

Cei de la Sony au anuntat ca isi doresc ca produsul sa fie in magazine in septembrie. Pretul nu a fost anuntat inca.

Mai multe imagini, in galeria foto atasata articolului.