Gadgetul propus de Woodenshark este dedicat celor care-si petrec parte din vreme la mare distanta unul de celalalt.

Pentru a suporta mai usor distanta de partener, s-a inventat TapTap, bratara care, dupa cum spun chiar cei de la firma producatoare, "creaza senzatia ca cei doi sunt unul langa celalalt". La simpla atingere a bratarii de catre unul dintre indragostiti, celalalt primeste o "corespondenta", adica ii vibreaza bratara.

Woodenshark mai sugereaza ca prin atingerea bratarii in anumite moduri, se poate crea un limbaj intre indragostiti, un soi de "cod Morse". Accelerometrul incorporat in gadgetul de silicon poate "trimite" vibratii mai usoare sau mai puternice, in functie de cum e atinsa cea a partenerului.

Daca se vor strange 130.000 de dolari pana pe 22 noiembrie pe Kickstarter, bratara va ajunge sa fie produsa in serie, in diverse culori, incepand cu luna aprilie a anului viitor. O pereche de bratari TapTap ar costa 130 de dolari.

Share articol: