Zilele trecute au apărut pe Twitter noi detalii referitoare la viitorul eveniment Apple, iar la scurt timp vicepreședintele companiei, Greg Joswiak, a publicat o postare pe Twitter care conține teaserul evenimentului ce va avea loc în curând.

Mai exact, pe 15 septembrie, arată GSM Arena, care susține că jurnaliștii au primit deja invitațiile oficiale la evenimentul de lansare numit „Time flies” („Timpul zboară”) – o posibilă aluzie la faptul că Apple ar putea prezenta noul Apple Watch, cel mai probabil Series 6.

Așa cum arată un raport publicat anterior de Bloomberg, compania ar pregăti lansarea a două modele Watch: unul este Apple Watch Series 6, iar celălalt ar putea fi o versiune actualizată și mai ieftină a Apple Watch Series 3, pentru a le oferi doritorilor și un produs entry-level din această gamă.

Apple ar trebui să lanseze și cel puțin patru noi modele iPhone 12, dar încă nu se știe exact dacă acest lucru se va întâmpla acum sau în octombrie. Telefoanele vor avea un design cu margini plate, reminiscențe ale lui iPhone 5 sau, poate, inspirat de cele mai noi iPad-uri.

Ne putem aștepta și la un model nou, mai accesibil, al lui HomePod, iar producătorul ar putea anunța și prima sa pereche de căști over-ear.

Toate acestea vor fi confirmate sau infirmate la evenimentul de lansare de săptămâna viitoare, de pe 15 septembrie.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: