Anul trecut, Apple a anunțat că renunță la proiectul AirPower, după mai mult de un an de așteptări din partea fanilor, care și-ar fi dorit un asemenea produs.

AirPower este un stand de încărcare wireless, care poate încărca simultan un iPhone, un Apple Watch și căști AirPods. Prezentat oficial pe 12 septembrie 2017, acest gadget nu a fost însă lansat niciodată pe piață, spre marea dezamăgire a fanilor, iar anul trecut Apple a anunțat că va abandona proiectul.

Cu toate acestea, gigantul american ar putea să revină asupra deciziei. Potrivit analistului Jon Prosser, Apple a început deja să producă prototipuri ale acestui dispozitiv.
 

Finalizarea proiectului va dura însă destul de mult, pentru că inginerii încearcă acum să „regândească” acest gadget, astfel încât să nu mai fie probleme cu supraîncălzirea lui.

O schimbare ar putea fi înlocuirea siliconului cu piele sau cu sticlă, pentru o mai bună izolare termică, scrie Phone Arena.

O altă problemă cu care se confruntă acum specialiștii Apple este faptul că actualele prototipuri realizate nu pot încărca și Apple Watch. Iar producătorul nu vrea să lanseze pe piață un dispozitiv care să nu fie compatibil și cu ceasul inteligent, care se vinde foarte bine.

În prezent, utilizatorii produselor Apple pot cumpăra un stand de încărcare wireless, dar acesta este realizat de Logitech, nu de Apple.

Standul Powered 3 in 1 poate încărca simultan un iPhone, un Apple Watch și AirPods și costă 130 de dolari, prețul care fusese anunțat și pentru AirPower.

Share articol: