Consiliul Concurenței din Franța a amendat Apple cu 1,1 miliarde de euro, cea mai mare sumă de penalizare aplicată până acum de instituție. Motivul este acela că gigantul IT i-ar fi împiedicat pe distribuitorii Tech Data și Ingram Micro să scadă prețurile produselor comercializate. 

Decizia vine în urma unei plângeri înaintate în 2012, atunci când un reseller a lansat acuzații referitoare la faptul că toate companiile de distribuție fac echipă cu Apple, în loc să construiască în teritoriu un climat de competitivitate.

Consiliul Concurenței a decis, astfel, că Apple și-a tratat partenerii în mod inegal, limitându-le aprovizionarea, inclusiv stocurile de iPad-uri, în comparație cu propriile Apple Stores. Aceste acțiuni, alături de lipsa competiției pe piață, au condus la stabilirea de prețuri identice pentru produsele companiei la aproape jumătate din jucătorii de pe piața de retail.

Într-o declarație, Apple a transmis că va contesta hotărârea, pe care reprezentanții gigantului au catalogat-o drept „dezamăgitoare”. Gigantul a mai susținut și că sunt invocate fapte de acum mai bine de zece ani și că autoritățile ignoră 30 de ani de istoric și precedent legal, arată GSM Arena.

Amenda primită de Apple în Franța este cea mai mare aplicată vreodată de autoritatea franceză a Concurenței. 

Share articol: