Microsoft pregătește Windows 10X, un sistem de operare pentru dispozitivele cu două ecrane, fie ele telefoane sau tablete. Ar fi trebuit să fie gata anul acesta, dar lucrurile s-au schimbat.

Windows 10X ar putea să se lanseaze abia în 2021. Gigantul software Microsoft a anunțat anul acesta că pregătește Windows 10X pentru dispozitive ca Surface Neo și planul era să fie gata până la finalul anului, însă se pare că abia în primăvara lui 2021 va fi gata.

De ce această amânare? Microsoft spune că din cauza pandemiei de coronavirus a trebuit să-și schimbe planurile. „Lumea este foarte diferită acum față de luna octombrie 2019 când am dezvăluit viziunea privind dispozitivele cu două ecrane”, a spus Panos Panay șeful diviziei Windows și Surface a Microsoft în luna mai.

Microsoft a lucrat la multe dintre produsele sale pentru a se potrivi mai bine stilului de lucru de la distanță. De asemenea, planurile Microsoft pentru suportul aplicațiilor tradiționale de desktop win32 pe Windows 10X a cauzat probleme. Surse apropiate companiei au declarat pentru The Verge că Microsoft a întâmpinat probleme legate de performanța aplicațiilor win32 pe Windows 10X, dar și probleme de compatibilitate cu aplicații care vor fi integrate în sistem.

În același timp, compania lucrează să aducă și câteva dintre elementele de UI și UX de pe Windows 10X pe Windows 10 și am putea vedea un meniu de Start refăcut, dar și noi iconițe, cu un design actualizat. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: