Nu există nicio îndoială că tehnologia wireless a transformat lumea în care trăim.

De la radio și televiziune la telefoanele mobile, cam tot ceea ce facem astăzi utilizează, într-un fel sau altul, transmisia wireless.

Deși este foarte comodă și oferă numeroase beneficii de necontestat, există și multe semne de întrebare în privința sa.

Problema cu undele de transmitere radio, o frecvență pe care o folosesc mai toate dispozitivele electronice, este aceea că ele se propagă în toate direcțiile, nu doar către receptorul final.

Chiar dacă în cele mai multe situații suntem departe de sursa care emite aceste unde, există câteva gadgeturi pe care le ținem în mod obișnuit aproape de inima și de mintea noastră… la propriu.

Un exemplu sunt telefoanele mobile, dar la fel de relevant este și felul în care utilizăm căștile wireless și efectul pe care îl au asupra noastră, scriu jurnaliștii de la phoneArena.

Cum funcționează căștile wireless?

Indiferent de firma producătoare, căștile funcționează asemănător: prin Bluetooth, adică standardul acceptat pentru transmisia prin unde radio de frecvență redusă. Asta este clar tuturor celor care le-au conectat măcar o dată la smartphone-ul din dotare.

Banda de frecvență pe care funcționează sistemul Bluetooth este cuprinsă între 2,4 GHz și 2,4835 GHz și este același interval în care funcționează și cuptoarele cu microunde (la 2,45 GHz).

Diferența dintre cele două o face puterea: în vreme ce un cuptor funcționează între 600 și 1200 de wați, căștile Bluetooth sunt incluse în categoria transmițătorilor de clasa a 2a.

Rata de absorbție specifică – ce înseamnă asta pentru tine?

Rata de absorbție specifică (SAR - „Specific Absorption Rate”) este unitatea de măsură pentru cantitatea de energie venită dinspre câmpul electromagnetic radio care este absorbită de corpul uman.

Se măsoară în wați/kilogram și este utilizată de autorități pentru a stabili dacă un dispozitiv este sigur sau nu. Problema este că aceasta vine la pachet cu o mulțime de variabile, prin urmare nu poate fi determinată cu acuratețe de 100%.

Dr. Joel Moskowitz, Directorul Centrului Familiei și pentru Sănătatea Comunității de la Universitatea Berkeley din California susține că rata de absorbție specifică a căștilor AirPods, de exemplu, este destul de mare, dat fiind faptul că vorbim despre un dispozitiv wireless.

Pe site-ul său medicul arată că acest tip de produs are o rată de absorbție specifică de 0,581 W/kg pentru casca stângă și 0,501 W/kg pentru cea dreaptă. Asta înseamnă că, împreună, ajung la 1,082 W/kg atunci când le porți în urechi. Comparativ, un iPhone XS are o rată de 1,19 W/kg, cu doar 10% mai mult decât căștile AirPods.

Sunt sau nu sigure căștile wireless?

Deși întrebarea este una care stă pe buzele tuturor, nu există încă un răspuns clar. Doctorul Moskowitz susține că, personal, nu recomandă utilizarea căștilor wireless și că el nu folosește astfel de device-uri din cauza radiațiilor date de forța electromotoare.

În fapt, 240 de oameni de știință din întreaga lume au semnat o solicitare oficială către ONU pentru ca regulile în privința acestor gadgeturi să fie înăsprite.

Îngrijorările lor se referă la aproape toate dispozitivele care utilizează o astfel de forță, de la routere Wi-Fi și până la monitoarele pentru supravegherea bebelusilor pentru că, spun cercetătorii, efectul cumulativ al acestor dispozitive poate fi extrem de dăunător.

Revenind la căștile wireless, nu există dovezi concludente ale faptului că ar fi dăunătoare oamenilor, pentru că nici nu au fost realizate studii pe termen lung referitoare la efectele lor.

Experții se contrazic și, în vreme ce unii pledează pentru reguli mai dure, alții îi consideră exagerați și susțin că impactul undelor este mult prea mic.

Bineînțeles că producătorii acestor gadgeturi merg și ei pe ultima variantă. Samsung, de exemplu, arată că testele realizate intern confirmă faptul că toate produsele wireless comercializate sub marca lor sunt perfect sigure pentru utilizarea zilnică.

Așadar, deocamdată, adevărul este undeva la mijloc. Asta nu înseamnă, totuși, că n-ar trebui să ținem cont de avertismente. Așa că poate ar fi util ca, din când în când, să rămânem la „metodele clasice”, cu fir.

Share articol: