Supercomputerele sunt rudele din viitor ale clasicelor PC-uri, iar odată cu era „exascale” și cu lansarea Aurora acestea vor atinge un nou nivel de performanță. 

Unul dintre exemple este Frontier, gadgetul care face parte dintr-un proiect mai amplu al SUA și care utilizează procesoare AMD, scriu cei de la New Atlas.

În ceea ce privește puterea de procesare, acesta poate realiza un cvintilion de operații pe secundă. Lansarea computerelor cu standardul de eficiență „exascale” este un eveniment extrem de important, la care specialiștii lucrează deja de peste 10 ani.

Primul supercomputer anunțat a fost Aurora, însă acum pare că nu el va ieși cel dintâi pe piață și că nu va fi nici cel mai rapid.

Asta pentru că poate să execute un exaflop de operațiuni (un miliard de miliarde de calcule pe secundă), în vreme ce Frontier îl va depăși, cel mai probabil, fiind capabil să realizeze aproape dublu. Concret, asta îl face să fie de aproape 7,5 ori mai rapid decât cel mai puternic supercomputer din lume, Summit.

Frontier va avea componente AMD și Radeon, proiectate special pentru acest tip de calculatoare.
 

Share articol: