Din când în când, computerele clasice Apple apar la vânzare pe diverse site-uri online, la prețuri care nu sunt deloc accesibile. Unele dintre ele, însă, sunt de-a dreptul unice, iar prețurile sunt și ele pe măsură. 

Este și cazul unui computer Apple 1, care va fi scos la vânzare pe eBay la un preț de 1,5 milioane de dolari. Acesta a fost construit chiar de Steve Jobs și Steve Wozniak, cofondatorii gigantului tech.

Calculatorul este unul dintre cele șase unități care au carcasa originală din lemn Byte Shop KOA și conține inclusiv placa de bază NTI originală. Un alt lucru care îl face special este acela că Apple 1 chiar se află în stare de funcționare, un aspect destul de rar atunci când vine vorba despre computere atât de vechi.

Mai mult decât atât, doar conectorii video și cei pentru tastatură au fost schimbați, însă dispozitivul rămâne la fel de atrăgător și de interesant chiar și-așa.

Actualul proprietar susține că a primit calculatorul în 1978, atunci când l-a obținut la schimb cu un model Apple II, în Montreal, Canada. Acesta ar fi cel de-al doilea proprietar al aparatului.

Apple I este, poate, cel mai rar calculator Apple din lume și a fost primul produs anunțat vreodată de companie, în 1976. La vremea respectivă, se vindea cu 666,66 dolari și e greu de crezut că poate ajunge, la doar câteva decenii distanță, la o valoare de peste 1 milion de dolari.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:


Share articol: