Agenția Yonhap a transmis că autoritățile coreene vor implementarea permiselor de conducere condiționate până în 2025. Totul va fi realizat cu ajutorul realității virtuale. 

Astfel, a fost lansat un proiect de cercetare care va permite, prin intermediul tehnologiei VR, evaluarea șoferilor de peste 65 de ani care vor să continue să conducă. Bugetul total al programului ar urma să ajungă la peste trei milioane de dolari.

Metoda a fost pusă în discuție ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de accidente cauzate de șoferii în vârstă, situație determinată și de populația îmbătrânită a țării. Oamenii de știință care participă la program pun accent mai ales pe problemele legate de siguranța în trafic, subliniind că vederea se deteriorează cu timpul, mai ales în medii care nu prezintă iluminare suficientă.

Astfel, testul VR va evalua competențele auto, cognitive și memoria folosind o cască VR, similar cu modul în care tehnologia este folosită în clinicile terapeutice pentru a verifica funcțiile cerebrale. Deși încă nu au fost făcute publice toate detaliile specifice, o cercetare academică similară realizată sub formă de experiment, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, a fost folosită ca model, creând condiții similare cu cele din realitate pentru a evalua performanța șoferilor. Iar rezultatele au fost promițătoare.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: