Surse din interiorul companiei arată că Google Pixel 6 și Pixel 6 Pro vor fi primele telefoane ale companiei care vor integra un procesor original realizat de Google, cu nume de cod Whitechapel. 

O mențiune a acestui tip de procesor a fost descoperită într-un cod firmware Android Open-Source Project și știm deja că Google lucrează alături de Samsung la o astfel de componentă.

Compania a început de la modelul arhitecturii pe care este realizat Exynos SoC și l-au adaptat cerințelor proprii. Un accent important va cădea pe inteligența artificială, algoritmi și mecanisme de procesare a imaginii.
Cel mai probabil, produsul va fi declinat din modelul Exynos 2200. Cele mai noi zvonuri sugerează că noul procesor de la Google va oferi grafică AMD. De menționat este faptul că Samsung și AMD nu ascund că lucrează împreună la realizarea unui procesor mobile flagship, care să ofere o grafică foarte bună.

Informațiile preliminare arată că Exynos 2200 va depăși Snapdragon 895 și Apple A15 Bionic din punctul de vedere al performanței grafice. Dar ca putere de procesare, noul SoC Apple va fi superior tuturor competitorilor.

„Cu propriul său procesor, Google va avea un control mai mare asupra felului în care telefoanele Pixel 6 interacționează cu software-ul lor, oferind, probabil, o experiență Android mai bună decât până acum”, au precizat surse apropiate Google, citate de Gizchina. 

___________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: