Vezi comunicatul oficial

HTC Vive imbina tehnologiile de monitorizare si interactiune Steam VR ale Valve cu designul si tehnologiile HTC de renume mondial, stabilind un nou standard in industrie. Sistemul de realitate virtuala a fost conceput de divizia Connected Products Group a HTC si ofera cea mai captivanta experienta a unei casti VR, cufundand utilizatorii in alte lumi intr-o clipa. Prin tehnologia de urmarire la 360 de grade Full Room Scale 360 Degree Solution, utiizatorii se pot ridica, merge prin camera şi explora spatiul virtual, iar noile controller-e wireless VR le permit acestora sa inspecteze obiectele din orice unghi şi sa interactioneze cu mediul inconjurator, integrandu-se perfect in realitatea virtuala. Mai mult, HTC Vive dispune de grafica la cel mai inalt nivel de calitate, cu o rata de 90 de cadre pe secunda, latenta scazuta si fidelitate audio incredibila.

Ca urmare a parteneriatului dintre Lionsgate si producatorul de jocuri Starbreeze, anuntat la Gamescom, HTC Vive a fost desemnat dispozitivul VR care va oferi fanilor o experienta impresionanta si ii va introduce in lumea plina de actiune a lui John Wick, personajul principal interpretat de Keanu Reeves al productiei cinematografice de succes cu acelasi nume. Cele doua companii vor dezvolta in urmatoarele luni jocul John Wick pentru HTC Vive, oferind o experienta captivanta VR pe care utilizatorii o vor putea incerca in cadrul HTC Vive World Tour. O versiune demo a jocului va fi disponibila odata cu lansarea comerciala a HTC Vive, planificata pentru a doua parte a acestui an, jocul complet urmand sa fie disponibil in primavara anului viitor pentru majoritatea dispozitivelor VR.

Pentru a oferi o experienta VR inegalabila, HTC colaboreaza cu cativa dintre cei mai importanti creatori de continut din lume, cum ar fi Google, HBO sau Lionsgate, precum si cu parteneri din industria jocurilor - Cloudhead Games, Drew Skillman, Vertigo Games, Bossa, Barry-Fireproof, Dovetail Games, WEVR Labs, Steel Wool Games si Owlchemy - sau muzee recunoscute la nivel mondial, cum este National Palace Museum din Taiwan.

Share articol: