Toti strangem pe calculator poze si filmulete care se tot aduna si se tot aduna si nu stim cum sa le mai stocam astfel inca sa nu riscam sa le pierdem. O solutie sunt NAS-urile (Network Attached Storage), care va permit sa aveti copii de siguranta ale fisierelor, dar functioneaza si ca media centere. Cu alte cuvinte, fisierele pot fi citite de pe orice gadget conectat la retea, astfel ca le puteti vedea pozele pe laptop, pe smart TV sau chiar pe telefon.

QNAP lanseaza acum noua sa generatie de NAS-uri. Noile servere ofera transcodare video Full HD in timp real, continutul video stocat fiind mai accesibil pentru dispozitivele mobile conectate. Recomandata atat pentru acasa, cat si pentru birou, gama TS-x51 ruleaza sistemul de operare QTS 4.1, avand mai multe aplicatii preinstalate. Modelele TS-x51 cu 2, 4, 6 sau 8 sertare de hard disk-uri sunt motorizate de procesoare Intel Celeron dual-core, tactate la frecventa de 2.41GHz.

 

Cloud personal si transcodare video Full HD in timp real

QNAP TS-x51 ofera atat o solutie puternica de stocare, cat si un instrument de transcodare video in timp real. Utilizatorii pot accesa filmele din propriul cloud, in orice retea doresc, fara grija limitarilor de banda.

Spre exemplu, TS-251 permite redarea imediata a videoclipurilor pe mai multe dispozitive - chiar daca acestea nu au suficienta putere de procesare sau recunosc un numar limitat de formate video. Utilizatorii nu mai sunt nevoiti sa converteasca local fisierele video, castigand astfel timp.

Beneficiind de transcodarea video offline, filmele FullHD stocate pe NAS pot fi urmarite la rezolutii mai mici atunci cand conexiunea de retea este limitata. Vizionarea streamingului video prin aplicatiile mobile File Station, Video Station sau Qfile pentru iOS & Android nu afecteaza performanta celorlalte servicii gazduite pe NAS.

"Ideea construirii unui cloud personal a devenit tot mai populara, iar seria TS-x51 este solutia ideala pentru a crea un spatiu personal si sigur pentru stocarea fisierelor, pentru backup si sincronizare", a declarat Jason Hsu, manager de produs in cadrul QNAP. Adaugand suportul flexibil pentru extinderea stocarii (cu UX-500P sau UX-800P), seria TS-x51 devine solutia perfecta stocarea datelor in cadrul firmelor mici si acasa. 

 

Managementul eficient al stocarii de date

Unitatile Turbo NAS suporta diverse configuratii RAID pentru o mai buna protectie a datelor. In functie de model si de numarul hard disk-urilor disponibile, utilizatorul poate alege o configuratie RAID 0, 1, 5, 6, 10, 5+hot spare, 6+hot spare si 10+hot spare. Fiecare configuratie poate aduce un plus de performanta sau mai multa siguranta pentru stocarea informatiilor. Alegerea unei configuratii RAID reduce semnificativ riscul pierderilor de date cauzate de defectarea unui hard disk. Hard disk-urile dintr-o configuratie RAID pot fi inlocuite oricand unele mai mari. Toate operatiunile pentru inlocuirea hard disk-urilor, pastrarea datelor si extinderea spatiului de stocare pot fi facute online, fara a opri serverul.

 

Cresterea capacitatii unui NAS existent cu optiunile UX-500P sau UX-800P

Seria TS-x51 este compatibila cu unitatile de extensie UX-500P sau UX-800P pentru cresterea spatiului de stocare pana la 80TB (in functie de model). Noile unitati UX-500P si UX-800P ii ofera utilizatorului mai multe optiuni si un plus de flexibilitate pentru stocarea datelor (in scenarii precum: backup, servicii multimedia si monitorizare video).

 

Stocare in retea pentru acasa cu aplicatii de virtualizare

TS-x51 este prima unitate de stocare in retea (NAS) care ofera suport pentru Intel VT-x si aplicatiile pentru masini virtuale. Cu ajutorul aplicatiei Virtualization Station, disponibila in App Center, utilizatorul poate instala si folosi mai multe sisteme de operare precum Windows, Linux si UNIX. Pentru a instala Virtualization Station este recomandat modelul TS-x51-4G cu 4GB memorie RAM. 

 

Sincronizarea datelor cu dispozitivele mobile 

Aplicatia Qfile permite utilizatorilor de dispozitive mobile sa acceseze de la distanta unul sau mai multe servere Turbo NAS. Aplicatia ofera functii pentru managementul si partajarea continutului aflat pe NAS si incarcarea fisierelor pe dispozitivul mobil. Persoanele aflate la birou pot accesa fisierele de acasa, avand posibilitatea de a crea linkuri de download de pe QNAP, atunci cand vor sa partajeze informatiile cu alti colaboratori. Mai mult, fotografiile si filmele, realizate cu diverse dispozitive, vor putea fi salvate direct pe unitatea QNAP de acasa, prin Internet sau WiFi. Aplicatia Qfile poate fi instalata pe dispozitive mobile cu Android, iOS sau Windows Phone 8.

 

Specificatiile seriei TS-x51:

  • Procesor Intel Dual-core, 2.41GHz
  • Memorie RAM 1GB DDR3L
  • Viteze de scriere si citire de pana la 220MB/s
  • Transcodare video in timp real
  • Tehnologie integrata pentru masini virtuale
  • Sunet pe 7.1 canale cu ajutorul HD Station, a portului HDMI si playerului XBMC v12
  • Cloud personal pentru librarii multimedia cu suport DLNA, AirPlay si Plex
  • Scalare ergonomica cu unitatea de extensie QNAP UX
  • Support IEEE Wi-Fi 802.11ac cu USB dongle
  • Aplicatii disponibile in QNAP App Center 

 

Specificatiile unitatilor de extensie:

  • UX-500P: 5 sertare de hard disk
  • UX-800P: 8 sertare de hard disk
  • Interfata SATA 6Gbps pentru discuri de 3.5”si 2.5”, hard disk hot-swappable, 1 port USB 3.0, ecarn LCD, slot Kensington