Jocurile cele mai noi transforma telefonul mobil destept sau tableta intr-o consola care te transpune in mijlocul actiunii. Cele mai bune jocuri ale momentului vin chiar acum in iLikeIT, aduse de George Buhnici.

Tabletele si smartphone-urile au ecrane din ce in ce mai detaliate si mai clare, procesoare mai rapide si accelerometre sensibile. Asa se face ca pilotajul arata spectaculos pe Real Racing 3. Este un joc gratuit, poate fi jucat cap-coada fara sa bagi bani, desi tentatii apar la tot pasul. Pachetul de masini de top, spre exemplu, costa 89 de euro.

Real Racing 3 este valabil pentru iOS, dar si Android. Aceeasi poveste si cu Ashpalt 8, lansat pe Android, dar proaspat iesit si pe iOS.

Romanii de la Revo Solutions, cei pe care i-am mai laudat pentru Sky Gamblers, jocul cu avioanele de vanatoare, au adus pe Android primul lor joc de succes. Rise of Glory. Si e gratuit. Daca vrei sa joci cu avioane din al doilea razboi mondial, Rise of Glory este o experienta unica pe tableta Android sau iOS.

Intram si in zona jocurilor cu orase. Dragons of Atlantis a venit pe Android dupa un succes fenomenal ca joc de Facebook. Actiunea e simpla, dar si sofisticata in acelasi timp. Ai un pui de dragon de crescut si un oras de tinut sub control.

Unul dintre jocurile care au deja comunitati mari in tara noastra este Clash of Clans. Clanuri numite Romania sunt deja cateva zeci, pe iOS si Android.

Simplu si inteligentul joc Dots a venit recent pe Android. Unii spun ca e mai interesant chiar decat Diamond Dash.

In fine, Cut the Rope e gratuit aceasta saptamana - Android si iOS.

Share articol: