Cel putin asa gandim noi pe-aici, cand, de fapt, drumul spre succes nu este un succes continuu. Ba mai mult, cei mai de succes oameni din istorie au dat lovitura dupa ce mai intai au sarit din esec in esec. Despre esec ca lectie si etapa spre succes vorbim astazi cu oameni care au gasit sau inca mai cauta succesul in domeniul tehnologiei si internetului. 

Cel mai bun loc unde incepem este capitala inovatiei, Silicon Valley, unde esecul si succesul sunt la fel de importante in educatia din facultate, in afaceri si chiar in viata personala. Dovada vie sunt romanii de la universitatea Stanford, dar si din Sillicon Valley, care ne-au inspirat cu tenacitatea lor.

Zecile de mii de tineri care ajung aici in fiecare an muncesc zi si noapte in cautarea succesului, iar printre ei sunt si sute de romani. Ca sa reusesti in metropola gigant trebuie sa fii mai mult decat un bun executant. E important sa stii sa iesi in fata, sa ai acea idee care are potential sa transforme lumea, dar sa stii s-o pui si-n aplicare. Adriana Ursache crede ca are ideea, dar inca nu a reusit. Se poate lauda cu mici succese dar si esecuri, unul chiar acasa.

Adriana Ursache, fondator worksurfers.com"Totul a inceput in Romania, la Iasi. Eu aplicand pentru o finantarea unui proiect care se chema Creative Jobs. Am aplicat pentru o finantare, nu am primit bani. Aveam un buget de doar 5.000 de dolari."

Insuficient pentru planul Adrianei. Asa ca succesul international parea inca un vis. Dar a gasit inca o gura de oxigen din America de Sud si s-a mutat acolo: "Chile ne-a acceptat ideea si ne-a dat 40.000 de dolari, insa nu am avut suficiente joburi, erau doar pentru Santiago, motiv pentru care ne-am gandit sa mergem doar pe design si am ales locul cel mai potrivit, Silicon Valley."

Care este ideea care a dus-o pe aceasta tanara din Romania, in America de Sud si apoi in Statele Unite? Una simpla, cu un nume interesant. WorkSurfers, intr-o traducere aproximativa inseamna navigatori de joburi. Esti designer si iti place sa calatoresti? Poti sa aterizezi in Silicon Valley, iar Adriana iti gaseste un job.

De aproape un an locuieste in San Francisco, orasul cu cele mai multe startupuri si companii de tehnologie. Si e usor sa-ti gasesti motivatia cand in jurul tau exista competitie, finantari de milioane si oameni care te inspira. Gandeste pe termen lung si tinteste sus. In 20 de ani vrea sa puna in miscare 1 miliard de oameni, care sa munceasca precum nomazii.

Locuieste intr-o… cutie de chirbituri in schimbul unei chirii de peste 1000 de dolari pe luna. La acesti bani, in Romania, inchiriezi o casa cu un etaj intr-un cartier scump. Economiseste in schimb bani si timp pe naveta din suburbii. Pentru ca banii ei sunt numarati, si spatiul de lucru a fost o alegere chibzuita. Imparte biroul cu alta companie mica la inceput de drum, intr-un apartament la mansarda.

Seful celuilalt start-up e Chris Nolet, omul care a gasit solutia la problema milioanelor de aplicatii de mobil. Cum faci s-o testezi inainte s-o platesti. Chris si trei prieteni au construit un site pe care poti sa scoti la un test-drive aplicatii din Appstore inainte sa le descarci contra-cost. Se numeste App.io. Pana sa dea lovitura ori sa ii cumpere o companie mare, au aceeasi problema cu banii.

Chris Nolet: Am reusit sa punem aplicatiile in cloud si sa le accesam din pagina. Aici am intrat intr-un joc nativ de iOS si cand ajung la finalul nivelului ma intreaba daca mi-a placut jocul si daca vreau sa il descarc sau sa il postez pe Facebook."

Adriana si Chris au refuzat joburi confortabile in companii care promit salarii mari si au ales aventura de a fi pe cont propriu. Inca nu le este bine si nu sunt siguri ca vor reusi, dar ei simt ca au luat decizia corecta. Si nu sunt singurii. Mii de antreprenori vin aici visand ca vor reface povestile de succes ale miliardarilor din tehnologie. E o filosofie care insufleteste metropola de 113 ani. Pe atunci, onorabilul domn Stanford a fondat o universitate care a crescut in ultimul secol cat o tara. Stanford e un cu totul altfel de institutie fata de cum suntem noi romanii obisnuiti, nu primeste un cent de la stat. Totul vine de la studenti si companiile care doneaza bani.

Ce au in comun Nike, Facebook, Google, HP si Yahoo? Fondatorii lor au dormit putin si studiat asiduu pe bancile facultatii Stanford. Companiile infintate in campus au avut venituri in 2013 de 2,7 mii de miliarde de dolari. Echivalentul economiei Frantei.

Ludwig Galambos este cercetator in Stanford de mai bine de douazeci de ani. Recent, ne-a aratat cum ii poate face pe orbi sa vada pentru prima data. Universitatea ii pune la dispozitie tot ce are nevoie pentru ca proiectul sa ajunga in spitale. Asa cum tot de aici a pornit si Hard-Diskul, procesoarele, memoriile sau internetul. Acum, cel mai mare stick are 1 TB, iar in 1967 era de 42 de MB. Costa peste 1 milion de dolari si-i lua mai mult de 2 ore sa porneasca.

In campusul Stanford sunt 15.000 de studenti. Printre ei si cativa studenti romani. Adrian isi da doctoratul si e platit de universitate pentru asta. Munceste la schimb ca asistent universitar. Si Oana isi da doctoratul in genetica si lucreaza in paralel ca cercetator si incearca sa descifreze ADN-ul uman cu ajutorul informaticii. Impreuna cu Ludwig ar putea schimba corpul uman. Oana locuieste in caminul pus la dispozitie de universitate. Un loc spatios, suficient pentru un birou pentru lucru si un mic colt care sa ii aduca aminte de casa.

Oana Ursu, doctorand la Universitatea Stanford: "Am acest stergar de la bunica mea.... si aceste farfurii, ma fac sa ma simt ca acasa."

Insa nu are timp sa duca dorul de casa. E ocupata sa gaseasca solutii miraculoase pentru boli incurabile.

Oana Ursu: "Descoperirile pe care le faci se pot transforma in medicamente sau in diagnostice. Si educatia pe care o primesc acum o sa ma pregateasca sa pot sa analizez tipul de date, sa sugerez tratamentele viitorului. Daca ai o astfel de idei, tu esti cel mai potrivit s-o pui in practica si fiind intr-un astfel de mediu ca Silicon Valley exista oameni care sunt dispusi sa investeasca in ideea ta."

Toti cei care ajung in Silicon Valley sau care studiaza la Stanford spera sa dea lovitura. Asa cum au reusit Steve Jobs, Hewlett si Packard si Zuckerberg. Niciunul dintre cei de mai sus nu au primit totul pe tava. Jobs a fost un tip care umbla descult, vorbea urat cu subalternii si facea dus prea rar in tinerete. Hewlett si Packard au sarit peste multe mese din lipsa de bani in timp ce construiau in garaj primele bobine comandate de Walt Disney. Mark Zuckerberg… ei bine, povestea lui implica o lista cu putini prieteni si multe scandaluri.

Adriana Ursache - fondator worksurfers.com: "Am doar un anisor de cand am inceput treaba asta cu startupul si antreprenoriatul si o data ce am inceput-o devine addictive si o sa tot continui drumul asta. Calatoria mea de-abia a inceput si cum se spune ca nu conteaza destinatia si calatoria in sine, pentru mine conteaza si destinatia."

Cum stii sigur ca antreprenorii nu sunt nebuni? Cum stii ca este mai bine sa renunti la salariu pentru riscul de a da faliment pe cont propriu inainte sa ai succes? Istoria nu a consemnat angajati care sa fi ajuns miliardari... din leafa.