Poate unul dintre cele mai performante telefoane smart ale momentului este noul HTC One X. Se bate pentru primul loc la performanta cu LG Optimus 4XHD, Huawei Ascend D Quad sau Nokia Lumia.

La scurt timp dupa ce Lumia 800 si 710 au ajuns la Bucuresti si le-am vazut la iLikeIT, aflam vestea ca intra in oferta lanturilor de magazine.

One X a ajuns la noi in premiera pentru Romania si l-am butonat intr-adevar ca sa vedem daca ceea ce promite producatorul japonez este adevarat. Ei spun ca One X se numeste asa pentru ca este unicul dispozitiv de care ai nevoie pentru telefonie, fotografie si muzica.

Dincolo de specficatiile de top, procesor de ultima generatie Tegra 3 si memorie RAM de 1 GB, acest aparat nu este doar un telefon alb frumusel. Tehnologia din aceasta caroserie este aproape SF. Ca sa fie foarte subtire, dar sa nu se rupa in buzunar, carcasa e din materiale rezistente. In acest caz sticla Gorilla Glass 2 si policarbonat.

Fratele dopat cu steroizi se numeste One S, iar cel mai accesibil One V.

Interesant este cum se face carcasa neagra a fratelui S. In termeni tehnici se numeste micro-oxidare in arc electric. Adica aluminiul de aviatie e lovit cu mici fulgere de 10.000 de volti. La suprafata aluminiul oxideaza usor, iar oxidul se transforma intr-un strat ceramic negru foarte rezistent, mat si aratos. Fara vopsea, fara zgarieturi.

In interior se ascunde insa multa tehnologie de calitate. Sunetul este "beats by Dr. Dre" de la Monster, iar auditia este una de calitate, mai ales daca iti place basul profund.

Camera foto are 8 Mpx si face poze bune pentru un telefon mobil. Nu cred ca este solutia definitiva, pentru ca am mai vazut un Nokia facut special pentru poze care il depaseste, insa acest telefon are cateva optiuni rare, daca nu chiar unice pe un mobil. Poate filma serbarea scolara spre exemplu, dar sa si faca poze in timp ce filmeaza. Pozele au 5 MP, iar butoanele pentru video si foto sunt in permanenta pe ecran, o alta treaba utila.

HTC ne-a mai obisnuit cu interventii interesante in sistemul de operare. Aici avem Android 4.0 ICS peste care este instalat HTC Sense 4. Adica o serie de imbunatatiri soft cum ar fi ecranul principal destept, widgetul de vreme pe care soarele si norii sunt animati.

Cel mai tare mi-a placut modul pentru masina. E un telefon interesant care e deja in oferta Orange sau pe unele site-uri ca EvoMAG, Marketonline sau la baietii cu sacosa, de la 2000 de lei la 2600. Daca nu se va vinde bine, HTC risca sa se prabuseasca, deoarece au anuntat deja scaderi masive ale profiturilor in 2011.

Sursa: StirilePROTV

Share articol: