Proiectul nu are in vedere doar placerea privitorului. Scopul sau principal e sa monitorizeze schimbarile care ameninta sa distruga minunatiile submarine.

In largul Floridei, cateva echipe de scafandri se pregatesc sa puna oceanul online.

''Era si timpul, cred eu. Am investit in tehnologii care ne permit sa cartografiem Marte, Jupiter sau Luna, universul de dincolo de planeta noastra, dar n-am reusit sa cartografiem oceanul'', a spus oceanograful Sylvia Earle.

Proiectul Catlin Seaview isi propune sa cartografieze bariera de corali din Florida, in acelasi fel in care Google a facut harta oraselor noastre. In loc sa fie montate pe o masina, aparatele de 65 de kilograme vor avea niste motoare mici si vor fi ghidate de scafandri.

''Pana acum trimiteai un scafandru cu o camera obisnuita sa faca fotografii. Fotografia 100 de metri intr-o ora. Noi fotografiem doi kilometri si facem 1.000 de fotografii panoramice in mai putin timp'', a spus seful de proiect, Richard Vevers.

Aparatul are si GPS, asa ca stie sa puna cap la cap fotografiile, dand privitorului senzatia ca se misca de-a lungul recifului. Bariera de corali din Florida protejeaza coasta, alimenteaza pescuitul si sustine turismul. Dar in ultimii 30 de ani, cam 40% din suprafata ei s-a degradat din cauza poluarii, pescuitul excesiv si schimbarilor climatice.

Aparate similare au realizat deja 400.000 de fotografii ale barierelor de corali din Australia si Caraibe.