Potrivit unei surse din interiorul companiei, citată de un raport al Nikkei Asian Review, scenariile cele mai negre sunt destul de departe de adevăr.

Unul dintre modele este așteptat de fani în mod particular și acesta ar putea fi lansat puțin mai târziu decât celelalte din gama sa, însă întârzierea s-ar putea să nu depășească două luni.

Dacă sursele citate de Nikkei au dreptate, modelul de vârf iPhone 12 ar putea ajunge în magazine cu două luni mai târziu decât de obicei. Dacă ne gândim că seria iPhone 11 a fost disponibilă la vânzare din luna septembrie, în aceeași lună fiind lansat și iPhone XS – în 2018 – acest super-flagship 5G ar putea fi cumpărat în noiembrie.

Varianta nu este una ideală, dar sigur că e mai optimistă, comparativ cu predicțiile care menționau anul 2021. De asemenea, există posibilitatea ca Apple să pună la vânzare gama completă iPhone 12 chiar de Black Friday, adică momentul perfect în actualul context delicat.

Până în septembrie se pot schimba multe, de la design, până la tipul de procesor folosit de Apple. Compania încearcă intens să accelereze toate procesele de producție necesare și să elimine orice fel de întârzieri, așadar există totuși șanse să vedem noul super-smartphone chiar mai devreme.

Deși specificațiile nu sunt deocamdată clarificate, majoritatea surselor de pe piață sunt de acord că vom vedea o familie iPhone 12 cu trei dimensiuni de ecran, patru variante principale – două compatibile 5G, dar și un preț de pornire mai scăzut, pentru vânzare. 

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: