Huawei a cerut Biroului de Proprietate Intelectuală al Uniunii Europene înregistrarea unui nou sistem de operare pentru computere și dispozitive mobile, sub denumirea Harmony.

Cererea a fost formulată pe 12 iulie și încă este în analiză. Noul sistem de alătură astfel unui OS înregistrat anterior de Huawei, Ark.

Harmony ar putea fi numele pe care propriul sistem de operare al Huawei va fi lansat în anumite țări. Astfel, e posibil ca în Asia noul OS să fie lansat sub denumirea HongMeng, iar în restul lumii sub numele mult mai comercial și mai prietenos, Harmony.

Chiar dacă SUA a ridicat interdicția asupra Huawei și producătorul chinez are din nou acces la Android și Windows, este normal ca Huawei să dezvolte în continuare propriul său sistem de operare. Relațiile dintre China și SUA sunt încă tensionate, iar o nou embargo poate fi impus oricând.

De altfel, Huawei este încă inclus pe lista companiilor străine considerate o potențială amenințare la adresa securității SUA.

Conform unor zvonuri, noul sistem de operare pentru smartphone ar putea fi lansat în acaestă toamnă și este deja testat pe aproximativ 1 milion de unități.

Recent, conducerea Huawei a precizat că noul sistem de operare va fi mai rapid ca Android și va putea fi folosit inclusiv pentru routere și centre de date.

Foto: Getty Images

Share articol: