Facebook se află în mijlocul unui nou scandal care afectează imaginii companiei.

Și asta după ce o tânără a fost vândută în urma unei licitații organizate și promovate pe Facebook, scrie Reuters.Tânăra din Sudanul de Sud a fost cumpărată de către un om bogat de afaceri.

Postarea originală promovată cu bani pe Facebook a fost pusă pe 25 octombrie, iar rețeaua de socializare a șters-o abia pe 9 noiembrie, la câteva zile distanță după ce tranzacția fusese deja făcută.

Potrivit unui grup activist pentru drepturile femeilor, Plan International, postarea a fost un viral în Sudanul de Sud, iar Facebook trebuie să răspundă acum la întrebarea de ce a fost nevoie de două săptămâni pentru ca un astfel de conținut să fie oprit.

Facebook a emis un comunicat de presă în această privință, compania rezumându-se doar la un mesaj prin care asigură că nu va permite postărilor care susțin traficul de carne vie să rămână în spațiul virtual și asigurând că utilizatorul care a făcut postarea originală a fost interzis permanent pe Facebook. Nu a existat însă nicio reacție față de fereastra largă de timp în care o decizie a fost luată.

Nu este prima țară în care Facebook este acuzată de faptul că nu ia destule măsuri pentru a elimina anumite forme de conținut revoltătoare. În Myanmar, potrivit unui raport ONU, pete 700.000 de persoane au părăsit comunitatea Rohingya din cauza violențelor etnice promovate activ pe Facebook.

În același timp, în Libia, Facebook este platforma prin care sunt răspândite „fake-news” și mesaje de ură care sporesc violențele în țară.

Share articol: